Peste 100 de orfani evrei salvaţi din oraşul ucrainean Jitomir au ajuns în România

Peste 100 de orfani evrei salvaţi din oraşul ucrainean Jitomir au fost întâmpinaţi de către autorităţi israeliene la frontiera cu România, potrivit serviciilor diplomatice israeliene, transmite miercuri DPA.
Potrivit unei postări pe Twitter a ministrului de externe israelian Yair Lapid, copiii au fost primiţi la frontieră şi li s-au dat pături şi haine înaintea călătoriei spre Israel la care speră, scrie Agerpres.
Într-un scurt discurs la bordul autocarului cu care au fost preluaţi copiii, consulul Israelului în România, Roni Shabtai, le-a urat o ''viaţă mai bună''.
Citește și: FSB îl părăsește pe Putin. L-a informat pe Zelenski despre asasinii ceceni trimiși să-l ucidă
Jitomir, care este situat la 140 kilometri vest de Kiev, a înregistrat victime marţi după ce a fost atacat de forţele ruse.
Citește și: A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene va avea loc la 2 martie. Ce au cerut cele două părți
Israelul estimează că aproximativ 200.000 de cetăţeni ucraineni au dreptul de a emigra în Israel în baza descendenţei evreieşti sau a credinţei lor evreieşti, adaugă sursa citată.