Atacul s-ar putea întâmpla în câteva zile, iar mai multe surse media au indicat data de 16 februarie.
„Nu putem prezice cu exactitate ziua, dar spunem de ceva timp că ne aflăm într-o fereastră şi că ar putea începe o invazie - ar putea începe o acţiune militară majoră - din partea Rusiei în Ucraina în orice zi. Inclusiv săptămâna aceasta, înainte de încheierea Jocurilor Olimpice“, a declarat Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, duminică, 13 februarie, la emisiunea „State of the Union“ de la CNN, citat de Agerpres.
Potrivit rapoartelor de presă, americanii ar avea informații că agenți ruși infiltrați în Ucraina ar pregăti o operațiune sub „stindard fals“, ca pretext pentru declanșarea unei invazii la scară largă, ce ar putea viza inclusiv capturarea capitalei Kiev și instalarea acolo a unui guvern obedient.
Joe Biden a avut vineri seară o discuţie telefonică cu lideri transatlantici despre criza ucraineană. La discuţie ar fi participat liderii Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Poloniei, României, Marii Britanii, precum şi secretarul general al NATO şi preşedinta Comisiei Europene, precizează anunţul Casei Albe, conform Reuters. France Presse menţiona şi participarea preşedintelui Consiliului European.
Mai multe țări și-au îndemnat cetățenii să părăsească imediat Ucraina, pe fondul avertismentelor tot mai mari despre o invazie rusă. Televiziunile de știri de pe întreaga planetă au reluat în buclă imaginile convoaielor auto care îi evacuau pe occidentalii din cadrul misiunii OSCE din Ucraina.
De partea sa, și Rusia și-a retras personalul neesențial din cadrul misiunilor sale diplomatice în Ucraina invocând iminența unei provocări din partea Occidentului.
Moscova neagă că ar avea vreun plan să invadeze Ucraina. Conform rapoartelor media, Rusia a adunat circa 130.000 de soldați la granițele Ucrainei și desfășoară exerciții navale în Marea Neagră și exerciții militare în Belarus, în apropierea graniței de nord a Ucrainei.
Există temeri că ofensiva pe direcția Kiev ar urma să vină dinspre Belarus, țară al cărei dictator și-a înăsprit tonul belicos în ultimele săptămâni.
La atmosfera tensionată s-a adăugat afirmația Rusiei potrivit căreia ar fi îndepărtat un submarin american care traversa apele sale teritoriale din nordul Oceanului Pacific. SUA au negat afirmațiile Moscovei.
Consultări Biden-Putin fără rezultat
Sâmbătă, președintele american Joe Biden l-a avertizat din nou, într-o convorbire telefonică, pe omologul său rus Vladimir Putin, că Occidentul va impune un preț greu Rusiei dacă va ataca Ucraina.
„Președintele Biden a reiterat că o nouă invazie rusă în Ucraina ar provoca suferințe umane pe scară largă și ar diminua poziția Rusiei.
Președintele Biden i-a transmis clar președintelui Putin că, în timp ce Statele Unite sunt pregătite să se angajeze în diplomație, în deplină coordonare cu aliații și partenerii noștri, suntem la fel de pregătiți și pentru alte scenarii“, a afirmat un comunicat al Casei Albe.
În timp ce un purtător de cuvânt al administrației americane a admis că nu s-au înregistrat progrese semnificative în cursul acestei convorbiri.
„Iertați-mă pentru expresie, dar ne doare în cot de toate sancțiunile lor“, a venit replica indirectă din partea ambasadorului rus în Suedia, Viktor Tatarintsev, într-un interviu pentru cotidianul suedez Aftonbladet.
În timp ce, într-un interviu pentru The Sunday Times, secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, a spus că „se simte în aer un iz de München“, o referire la acordul din 1938 cu Germania nazistă, care nu a putut preveni Al Doilea Război Mondial.
Rusia poate „lansa o ofensivă în orice moment“, a avertizat oficialul britanic.
Nu toată lumea este însă convinsă de iminența războiului.
Iar vocea care se detașează este cea a președintelui ucrainean Volodymir Zelensky. Acesta le-a spus jurnaliştilor sâmbătă că a fost surprins de ultimele avertismente din partea occidentalilor, ca și de evacuările de personal. Panica servește doar dușmanilor Ucrainei, a spus Zelensky.
Cât de probabil este un război
Adevărul este că nimeni nu poate spune cu certitudine ce va urma. Orice analiză rațională ar duce la concluzia că invadarea Ucrainei ar aduce Rusiei mai multe pierderi decât câștiguri – de la sancțiunile economice la izolarea diplomatică și până la pierderile propriu-zise, în fața unei națiuni motivate în a rezista și a-i provoca inamicului cât mai multe daune.
Dar cât de rațională este gândirea lui Vladimir Putin și a apropiaților săi în momentul de față?
Problema este că Rusia a mers deja prea departe în escaladarea situației pentru a putea părăsi pur și simplu terenul cu mâna goală.
Dar pretențiile ei maximale – garanții scrise că Ucraina nu va adera vreodată la NATO și retragerea Alianței Atlantice la frontierele de până în 1997 – au fost respinse cu fermitate de occidentali.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu a dat înapoi nici după vizita președintelui francez Emmanuel Macron la Moscova (foto sus) și nici după convorbirea cu președintele american Joe Biden- Foto: Getty Images
Cu o populație tot mai nemulțumită de creșterile de prețuri și anii de suferințe economice cauzate de sancțiunile economice de după anexarea ilegală a Crimeei, Vladimir Putin are nevoie de o lovitură de imagine majoră pentru a-i seduce din nou pe ruși.
Iar un alt argument în favoarea unei intervenții militare – fie ea una limitată sau de amploare – este acela că Rusia a mai făcut-o în ultimii ani. Și nu o singură dată.
Este de remarcat faptul că în 2014, atunci când a anexat ilegal Peninsula Crimeea, printr-o operațiune cu militari fără însemne și a alimentat separatismul din Donbas, Rusia a pedepsit Ucraina pentru opțiunea sa democratică.
Un „jandarm“ al autoritarismului
Manifestațiile de la Kiev (Euromaidanul) împotriva fostului președinte Viktor Ianukovici, au izbucnit în urma refuzului de ultim moment al acestuia de a semna Acordul de asociere și liber schimb cu Uniunea Europeană. Un refuz la presiunile Moscovei.
Nicio amenințare de securitate pentru Rusia, prin acest acord – UE nu are nici acum o dimensiune militară demnă de acest nume și cu atât mai puțin acum opt ani.
Putin a văzut o amenințare în opțiunea
pro-occidentală a Ucrainei, tradusă prin acorduri comerciale, import de bune practici în guvernare,
călătorii fără vize în Europa.
Problema lui Vladimir Putin este faptul că „pedeapsa“ nu a funcționat.
Liderul de la Kremlin știe bine că, menținând conflictul înghețat din Donbas și stăpânind Crimeea, pune Ucraina în imposibilitatea de a fi admisă în NATO. O țară care nu-și controlează teritoriul în întregime și are dispute teritoriale nu poate primi girul aliaților.
Dar Putin vede la fel de bine că acțiunile sale din 2014 nu au putut opri „occidentalizarea“ Ucrainei. Uniunea Europeană a devenit principalul partener comercial al țării. Ucraina a trecut printr-o schimbare pașnică de putere, este o democrație, chiar dacă una cu mari probleme legate de oligarhizare și corupție. Însă ucrainienii arată că o preferă „verticalei puterii“ moscovite. Mai mult, agresivitatea Rusiei nu a făcut decât să forjeze spiritul național al ucrainenilor și să-i întoarcă și mai mult cu fața către Vest.
Intervențiile recente în
Belarus și Kazahstan,
ca și cele mai vechi în
Armenia și Georgia
arată că adevăratul
război al Rusiei
este cu democrația
Când s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping, în deschiderea Olimpiadei de Iarnă de la Beijing, Putin a primit sprijinul moral așteptat în lupta sa cu Occidentul. Mulți comentatori au vorbit despre o „axă“ ruso-chineză îndreptată împotriva liberalismului, democrației și drepturilor omului.
Rusia se transformă într-un „jandarm“ al autoritarismului în regiunile învecinate. Și-a vasalizat Belarusul vecin, transformându-l pe ridicolul Lukașenko într-un funcționar obedient. A intervenit de urgență pentru a înăbuși o revoltă în Kazahstan.
A avut grijă ca nu cumva guvernul de la Erevan să o ia pe calea reformelor democratice, lăsând Armenia să piardă dureros războiul din Nagorno Karabakh. Mai devreme, în 2008, a torpilat avântul reformator al Georgiei, printr-o intervenție prefațând Donbasul și Crimeea de mai târziu.
Iar Vladimir Putin speră ca acum să oprească democratizarea Ucrainei și să pună acest popor cu botul pe labe. Nimeni nu știe dacă în acest început de primăvară va fi sau nu război. Dar Rusia duce de mult timp un război pe multiple fronturi împotriva democrației. Iar asta nu se va schimba prea curând.
Precedentul georgian: „Șahul etern“
Rădăcinile războiului ruso-georgian din 2008 ar putea fi ușor găsite în disputele teritoriale privind Oseția de Sud și Abhazia, teritorii separatiste, aflate sub tutelă rusă dar aparținând, teoretic, Georgiei.
După un șir de conflicte sângeroase, la începutul anilor 1990, cele două regiuni separatiste, sprijinite militar și politic de Moscova, au negociat cu Tbilisi acorduri de „pace“ care au transformat, de fapt, regiunea într-una de conflict înghețat.
În august 2008, pe fondul degradării situației militare dar și a temerilor guvernului de la Tbilisi că agenții ruși din Oseția ar putea afecta securitatea țării, guvernul georgian a preluat controlul asupra capitalei osetine Tsinvali.
Ceea ce a determinat reacția dură a Rusiei, într-o operațiune militară de o amploare nemaivăzută de la sfârșitul Războiului Rece.
Dar chestiunea este un pic mai complicată decât niște simple ( în realitate, deloc simple) neînțelegeri teritoriale. În Georgia se mai întâmplaseră, între timp, lucruri remarcabile.
În 2003, președintele Eduard Șevarnadze, fost ministru de Externe al URSS și artizan al acordurilor „de pace“ de la începutul anilor 1990, a fost răsturnat de la putere de un val popular cunoscut drept „Revoluția trandafirilor“.
Sub conducerea noului președinte, Mikhail Saakașvili, Georgia a traversat o perioadă de reforme liberale susținute. Au fost modernizate Poliția și Armata, a fost liberalizată economia, au fost emise legi pentru atragerea investițiilor. Și, foarte important, țara s-a deschis către Statele Unite, inclusiv ca prezență militară.
În 2006, guvernul de la Tbilisi a ieșit din Comunitatea Statelor Independente și a depus cerere de aderare la NATO.
La summitul de la București, din primăvara anului 2008, Georgia, la fel ca Ucraina, nu a primit unda verde așteptată pentru începerea procesului de aderare (Membership Action Plan), dar NATO și-a reafirmat voința de a menține ușa deschisă pentru cele două republici ex-sovietice.
Intervenția rusă din 2008 a vizat, în cele din urmă, nu o simplă dispută teritorială, cât orientarea generală a Georgiei.
Armata lui Vladimir Putin s-a apropiat, amenințător, la câteva zeci de kilometri de capitala Tbilisi. În cele din urmă, părțile au acceptat un acord de pace propus de președintele francez Nicolas Sarkozy.
Părțile au promis să nu mai escaladeze tensiunile și să facă schimb de prizonieri și să permită neîngrădit ajutorul umanitar. „Forțele de pace ruse“ au primit permisiunea de a aplica măsuri de securitate „în apropierea“ Oseției de Sud, pe teritoriu georgian.
Cu două teritorii pe care nu le controlează, Georgia este ținută de Rusia într-un „șah etern“. Aderarea la structurile euroatlantice este im posibilă în această situație. Iar Moscova știe asta.
