Țelul Beijingului de a obține reunificarea cu Taiwanul, sub principiul „o singură China” are acum o motivație „imediată”: vizita lui Nancy Pelosi la Taipei.
Din punctul de vedere al Chinei, scenariile economice ce ar putea urma unui atac „de succes” asupra Taiwanului merită efortul de a pune mâna pe fabricile lor de producție de înaltă tehnologie.
John Deng, fost ministru al Economiei în Taiwan până în 2016 și principalul negociator comercial al Taiwan-ului, a avertizat că această mișcare va avea un impact mai mare asupra comerțului global decât invazia rusă a Ucrainei dintr-un motiv simplu: microcipurile.
În timp ce invadarea Ucrainei de către Rusia a crescut costul carburanților, Statele Unite și mai multe țări NATO punând în aplicare sancțiuni împotriva energiei rusești, invazia Taiwan-ului ar putea agrava criza deja serioasă de semiconductori la nivel global.
Taiwan-ul reprezintă în prezent 92% din capacitatea mondială de producție de semiconductori și, dacă Beijingul ar ordona invazia, acele unități de producție ar putea să fie distruse, ca să nu cadă în mâinile chinezilor.
Iar lipsa globală de semiconductori afectează deja, practic, fiecare industrie din lume, de la cea auto, la IT&C și electrocasnice.
Citește și
Pelosi merge în Taiwan: Armata chineză, gata de luptă. Portavion american, la „ușa” Chinei
Șefii MI5 și FBI, în primul discurs comun din istorie: „Xi Jinpimg, o amenințare la adresa lumii”
De asemenea, în cercurile guvernamentale și analitice din SUA se are în vedere aplicarea sancțiunilor pentru a descuraja Beijingul sau cel puțin pentru a-l pedepsi. Aliații anti-China au în vedere patru scenarii posibile:
Eșecul Chinei
Posibilitatea ca armata chineză să nu reușească să ocupe și să „pacifice" Taiwanul în mai puțin de o săptămână, ar da posibilitatea Occidentului să reacționeze militar, iar ar conflictul ar escalada. Dacă rezistența taiwaneză ar dura, Occidentul ar încerca probabil să aprovizioneze Taiwanul cu echipamente militare în timpul bătăliei, iar Beijingul ar încerca să lovească nave și avioane occidentale cu consecințe nefaste.
Confruntarea Est-Vest
Un al doilea scenariu se referă la posibilitatea ca Occidentul să reacționeze și să accepte consecințele militare (confruntarea armată directă cu China), cât și rezultatele economice care ar urma: prăbușirea sistemului comercial globalizat ce a funcționat în ultimele decenii. În acest caz, ar fi probleme ale lanțului de aprovizionare ce le-ar depăși cu mult pe cele actuale, după criza Covid și invazia Rusiei în Ucraina.
China ia o „pauză”
Un al treilea scenariu se concentrează pe variabilele care ar convinge Beijingul să atace insula. China continentală nu ar avea niciun beneficiu economic din ocuparea Taiwanului dacă taiwanezii și-ar sabota fabricile de înaltă tehnologie. Costul economic al „aventurii militare” ar fi extrem de ridicat. China este puternic dependentă de comerțul exterior și de investițiile străine directe. Unificarea ar rămâne mai degrabă o temă retorică în fța consecințelor unui război economic al Occidentului împotriva Chinei.
Acord de „salvare a aparențelor”
Al patrulea scenariu se referă la performanța economică a Chinei continentale. În primul trimestru al anului 2022, economia chineză s-a descurcat bine, datorită unei politici monetare destul de generoase și a unor investiții publice masive în infrastructură și electronice (microcipuri). Cu toate acestea, observatorii preconizează că creșterea reală a produsului intern brut (PIB) va încetini în restul anului (până la aproximativ 5% pentru întregul an 2022), în timp ce rata șomajului urban va continua să crească.
Poate că Beijingul ar vrea să abată atenția de la economia neperformantă printr-o „aventură militară” în Taiwan. Sau poate că liderii chinezi ar evalua că un eșec pe câmpul de luptă, dublat de probleme economice grave, ar însemna că viitorul lor politic ar fi în pericol.
În acest caz, Washingtonul și aliații ar putea ajunge la un acord de salvare a aparențelor care să salveze „obrazul” Chinei și care ar putea determina un fel de proces de reunificare lină și treptată.
Din punct de vedere al Statelor Unite, acestea sunt mult mai legate economic de China decât de Rusia, deși în ultimii ani s-au depus eforturi pentru a reduce această dependență.
Invazia rusă în Ucraina a ridicat semne de întrebare cu privire la eficacitatea sancțiunilor, care nu i-au oprit pe ruși să meargă mai departe cu războiul.
Și atunci SUA poate nu ar opta pentru sancțiuni severe, deoarece costul ar fi mult mai mare pentru Washington.