Tătarii de la Marea Neagră au o lungă istorie tragică, plină de valuri de deportări, epurări și presiuni politice pentru divizarea acestei populații, care o fac unică în lume.
După anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, datorită opoziției împotriva rușilor, asumate de câțiva lideri politici tătari, Ucraina a început să fie atentă la respectarea drepturilor lor, dar nici pe departe problemele acestei comunități nu s-au terminat.
„Cea mai mare frică a noastră este că dispărem, că va dispărea identitatea noastră”, mi-a explicat Gayana Yuksel, o fostă jurnalistă tătară din Kiev, membră a organismului lor politic, Mejlis, într-o discuție la Kiev.
238 de ani de opresiune
Tragedia tătarilor de la Marea Neagră nu a început odată cu anexarea ilegală în timpul mandatului președintelui Putin, ci mult mai devreme, în 1783, când țarina Ecaterina a II a a emis un mandat prin care proclama anexarea Crimeii și dizolvarea Hanatului, care își obținuse independența cu nouă ani înainte. Atunci a fost primul moment în care tătarii au început să-și părăsească țara, ca rezultat al faptului că rușii au intervenit în forță în politica internă a peninsulei.
Mai târziu, Războiul din Crimeea din 1853-1856 a generat un alt val de refugiați, iar o sută de ani mai târziu, când Stalin conducea cu mână de fier URSS, a fost impus, ca politică de stat, fenomenul deportărilor și epurărilor masive. Timp de aproape 50 de ani, tătarii crimeeni, strămutați în Siberia sau alte republici sovietice, nu au avut voie să se întoarcă în casele lor, fiind ținuți forțat în pribegie.
În prezent, comunitatea tătară este disparată în Crimeea, Ucraina, România (Dobrogea), Bulgaria și alte câteva țări central-asiatice. Cea mai mare diasporă trăiește în Turcia, estimările fiind între 3 și 5 milioane de tătari.
Faptul că sunt apropiați de turci a reprezentat avantajul lor major în conflictul ucraineano-rus. Turcia, o putere la Marea Neagră, nu a nerecunosc anexarea ilegală a Crimeii de către Federația Rusă și a încercat să-i ajute pe tătari.
De altfel, după 2014, Kievul menționează în cifrele oficiale că circa 40.000 de cetățeni ucrainieni au părăsit peninsula, majoritatea fiind tătari. Mai multe ONG-uri susțin că cifra reală este mai aproape de 50.000 de persoane care au plecat.
Crimeea, transformată într-un hub militar logistic
Electoratul tătar este un electorat conservator, iar asta l-a făcut pe președintele Recep Erdogan să fie atent la doleanțele lor. Turcia este, de asemenea, un important partener militar al Ucrainei și un furnizor de arme pentru această țară. Doi membri ai Mijlis au fost eliberați de către autoritățile ruse, drept rezultat al eforturilor lui Erdogan.
Pentru a le înțelege problemele, am intervievat patru tătari: doi reprezentanți ai organizației politice a tătarilor, Mejlis, stabiliți la Kiev, care reprezintă organismul executiv politic al comunității.
După 1991, tătarii din Crimeea au avut libertatea de a se organiza politic și a organiza alegeri pentru organizația lor reprezentativă.
Mejlis este formată din 33 membri, dintre care zece trăiesc în afara Crimeii. Acestora nu le este permis să intre în peninsulă.
După anul 2014, ca urmare a opoziției lor, Rusia a declarat Mejlis organizație teroristă și a interzis orice fel de activitate politică a acesteia în interiorul țării.
„Cinci dintre membrii Mejlis au fost excluși din organizație, pentru că au colaborat cu ocupanții. Încă de pe vremea împărătesei Ecaterina a II-a, planul rușilor a fost să curățe Crimeea de tătari. În perioada stalinistă, au reușit în acest plan. Ce încearcă rușii să facă acum este să militarizeze Crimeea, să o tranforme într-un hub militar logistic”, mi-a declarat Refat Ciubarov, președintele Mejlisului.
Am mai intervievat alte două femei tătare, una cu cetățenie română, care trăiește în Turcia, și cealaltă, rămasă în Crimeea ocupată militar de regimul de la Kremlin.
Temerea lor comună? Dispariția identității lor, mai ales că nu au putut păstra limbă comună scrisă, ci numai una vorbită. Divergențe de opinie între ei? Dacă toți se definesc drept victime ale agresiunii rusești, există însă și o componentă tătară mai naționalistă, care preferă independența Crimeii atât față de ruși, cât și față de ucraineni.
În schimb, tătarii stabiliți în Ucraina, după momentul 2014, își declară adeziunea față de noua țară adoptivă.
De ce tătarii definesc politica lui Putin drept neo-stalinism
În 1991, când Ucraina a devenit independentă, Crimeei i s-a acordat statutul de republică autonomă în cadrul țării. Conform celui mai recent recensământ din 2001, etnicii ruși reprezentau aproximativ 58,5% din populația Crimeei. Ucrainenii etnici din peninsulă au fost în mare parte rusificați și au format 24,4%.
Iar tătarii din Crimeea, care au revenit în țara natală din fostele state sovietice, au format 12,1% din populație.
Până la anexarea ilegală, autoritățile ucrainene au promovat o politică mai degrabă potrivnică acestei minorități. Bohdan Yaremenko, fost diplomat și șeful organizației Maidan pentru Afaceri Externe, a definit atitudinea guvernului regional din Crimeea drept „ostilă” față de tătari.
Fostul președinte Viktor Ianukovici a încurajat, la rândul său, o politică care dezavantaja comunitatea tătară și l-a numit pe Anatolii Mohylyov, fostul șef al poliției din Crimeea, cunoscut pentru poziția sa anti-tătară, în funcția de șef al guvernului din Crimeea în 2011. Mohylyov a declarat în mod deschis că Mejlis este ilegală.
Această atitudine ostilă este povestită inclusiv de către unul dintre liderii tătari, Refat Ciubarov, președintele Mejlisului, condamnat de Curtea Supremă din Crimeea, aflată sub controlul ocupantului rus, la șase ani de închisoare pentru organizarea, la 26 februarie 2014, la Simferopol, a unei demonstraţii de masă îndreptate împotriva iminentei ocupaţii ruseşti a peninsulei.
„Nu a fost o perioadă luminoasă în cei 30 de ani de independență ai Ucrainei. Până în 2014, relația ucraineană cu tătarii a fost mai degrabă controversată.
Ucraina a fost singura țară, după căderea URSS, care a ajutat revenirea tătarilor acasă. Când independența a fost declarată, 70% din populația crimeeană era formată din etnici ruși. Ei trăiau în casele tătarilor deportați de pe vremea lui Stalin și foloseau pământurile noastre. Până în momentul anexării Crimeii, liderii politici de la Kiev nu au luat în calcul nevoile tătarilor crimeeni, ci numai ale etnicilor ruși și ale ucrainenilor.
Rusia avea influență nu numai în Crimeea, dar și la Kiev. În acea perioadă, autoritățile ucrainene au făcut multe greșeli: nu au recunoscut Mejlis și au format peninsula autonomă Crimeea fără să țină cont de interesele tătarilor. Când ocupanții ruși au venit, 18% din membrii SBU (serviciul secret ucrainean n.r.) au trecut la ocupanți.
Dar în toți acești ani înainte, nu a existat niciun tătăr în serviciilor secrete ucrainene, pentru că nu aveau încredere în noi. Însă în 2014, în timpul anexării, tătarii au format rezistența anti ocupație. 2014 a fost un an crucial pentru redefinirea relației tătarilor cu Ucraina.
Atitudinea lor s-a schimbat complet. Acum suntem unul lângă altul și avem încredere unul în altul. Autoritățile ucrainene recunosc Mejlis, iar recent, Parlamentul Ucrainei a adoptat legea populației indigene”, a povestit Refat Ciubarov, în fața unui grup de jurnaliști români, aflați în vizită în Ucraina, din care am făcut parte.
Actuala ocupație rusă este definită de către tătarii stabiliți în Ucraina drept neo-stalinism. Ce înseamnă, mai exact, acest lucru?
Neo-stalinismul, în contextul tătarilor din Crimeea, are câteva caracteristici. Crimeei i se acordă un loc proeminent în identitatea națională rusă, dar nu există nicio mențiune a acestei peninsule în documentele istorice rusești înainte de secolul al XVIII-lea. [1]
Crimeea este identificată, în narațiunea rusească, și cu baza navală care găzduiește Flota Mării Negre. Paradigma neo-stalinistă justifică deportarea tătarilor afirmând că aceștia au fost „trădători” în Patria Mamă și, în consecință, aceasta politică de deportare nu este calificată drept genocid.
Rușii cataloghează tătarii din peninsulă ca popor neindigen, prin comparație cu autoritățile ucrainene care au votat în această vară, în Parlamentul Ucrainei, o lege care stabilește statutul tătarilor drept populație indigenă. Această lege le protejează mult mai eficient drepturile ca minoritate.
Teoria rusească reduce etnia tătară numai la câteva elemente ale sale, mai exact, la rolul grupurilor etnice pre-mongole. Concentrându-se exclusiv pe elementul mongol nomad, tătarii din Crimeea sunt văzuți drept imigranți sau invadatori, spre deosebire de populația indigenă.
„Eu, până în anul 1990, nu am știut că tătarii au steag”
Nighiun Ismail, doctor al Universității București, în prezent, lector la Universitatea Giresun, din Turcia, este unul dintre puținii cercetători născuți în România care au studiat istoria minorității tătară din Dobrogea. Aceasta povestește cât de puține informații avea despre comunitatea sa în perioada comunistă.
„Noi, cei din Dobrogea, suntem la a patra generație a refugiaților crimeeni, după Războiul crimean din 1853-1856. Eu, până în anul 1990, nu am știut că avem steag. Despre istoria celor din Crimeea, știam povești de la bunici, dar am crezut că sunt simple povești. Informațiile erau foarte puține.
După 2014, eu obținând și un doctorat în istorie, am devenit din ce în ce mai atentă și interesată în istoria minorității mele. Sovieticii ne-au spus tătari tuturor celor cu ochii oblici. Tot timpul am accentuat, Putin nu a făcut prima anexare.
Prima anexare a avut loc la 1783, în perioada țarinei Ecaterina. Pe de altă parte, Crimeea nu a aparținut niciodată Ucrainei, până la Hrușciov, care a făcut-o cadoul Kievului, în 1954. Ucraina este un stat nou. Faptul că o parte din tătari se află în Ucraina este ca urmare a anului 2014. Ce să căutăm noi în Ucraina? Noi am fost în partea de Est a acestei țări”, este punctul de vedere al lui Nighiun Ismail, care diferă de poziția tătarilor ucraineni.
Problema principală, pe care o reclamă Nighiun Ismail este că tătarii nu mai au o limbă scrisă.
„În România, noi folosim alfabetul latin, avem un alfabet pe la 1858, recunoscut de Academia Română. În vorbire, noi, tătarii, din diferite țări, avem limbă, nu avem însă limba scrisă comună. Cei din Crimeea au limba scrisă, dar pe alfabet chiliric, iar noi nu știm rusa. Comunitatea este divizată. Limba tătara crimeană este cea mai apropiată limbă de limba turcă vorbită în Istanbul”.
Trăim în continuare pe acest pământ, dar ei nu ne acceptă ca indigeni
Ranetta Gafarova este o femeie tătară care trăiește în Crimeea, sub ocupația rusă. Prin intermediul lui Nighiun Ismail i-am adresat câteva întrebări pentru a înțelege viața tătarilor care trăiesc acum sub ocupație rusească, interviu realizat în limba turcă și tradus în limba română de către Nighiun Ismail.
Am considerat că, deși interviul a fost intermediat, este mai important să se audă o voce de tătar din Crimeea, dată fiind ermetismul autorităților ruse.
Reporter: Cum este viața tătarilor crimeeni după anexarea din anul 2014? S-a înrăutățit, a rămas neschimbată?
Ranetta Gafarova: Tătarii crimeeni sunt întotdeauna pregătiți psihologic pentru fiecare eveniment din istoria lor, dar, desigur, chiar dacă participă sau nu, există evenimente și mișcări care îi influențează. Dacă aceste evenimente sunt pozitive, tătarii crimeeni susțin evenimentele și le acceptă întotdeauna, dar de-a lungul istoriei, evenimentele pozitive au fost puține sau poporul nostru nu a avut parte de ele.
Majoritatea evenimentelor de care am avut parte au fost negative și au reprezentat strămutare împotriva drepturilor noastre. Ne-am pierdut patria în 1783 și după aceea am fost prezenți în diverse medii politice, am trăim în diferite sisteme politice și ne-am protejat propria identitate.
După 2014, în istoria noastră a început o perioadă complet diferită. Am fost prinși în mijlocul evenimentelor revoluționare neașteptate și bruște. Anexarea Crimeii de către Federația Rusă a însemnat și căderea din drepturi ale tătarilor crimeeni ca populație autohtonă, localnici, așa că ne-am trezit căzuți din drepturi în propriul nostru pământ, în propriul teritoriu. Dar viața continuă, trăim în patria noastră și vom trăi aici pentru totdeauna.
Ne obișnuim încet cu legile și regulile Federației Ruse, deoarece locuințele noastre, locurile de muncă, școlile, așezările noastre toate sunt în Crimeea și pentru oricine este foarte dificil să le părăsească. Este foarte dificil ca după 30 de ani după ce au fost stabilite, așezate să le părăsească.
Din punct de vedere economic, cât de afectați sunt tătarii?
Mulți dintre tătarii crimeeni erau angajați în comerț, iar aceste schimbări i-au influențat mult, acum când Crimeea este sub embargou, zona comercială este aproape închisă, hotelierii și unitățile turistice au avut mult de suferit. Desigur, au trecut prin criză financiară și economică. Dar în ultimii trei ani, au început să-și revină, zonele etno-turistice s-au reabilitat: în mod special principalele centre etno-tătare din Crimeea. De exemplu; Centrul cultural Jeval din Kezlev (Evpatorya), Casa Dervișului și Centrul Ospitalitatea Tătarilor Crimeenii din Bahçesaray, care stau mărturie identității noastre.
Cât de respectate sunt drepturile tătarilor în sistemul de învățământ?
În acest domeniu nu e bine deloc. Conform sistemului de învățământ al Federației Ruse, limba oficială este rusa, iar școlile cu predare în limba maternă din punct de vedere legislativ sunt foarte limitate ca număr. Și orele de curs în limba maternă (tătără crimeeană) se desfășoară la opțional sau deloc.
Această situație produce un mare declin culturii și istoriei noastre. Propaganda de asimilare rapidă prinde viață. De exemplu: disertațiile și titlurile lucrărilor de doctorat cu tema limba și literatura tătarilor crimeeni nu sunt listate în instituțiiile respective sau în cadrul departamentului. Și numărul specialiștilor în limba și literatura tătarilor crimeeni este în scădere. Este o chestiune foarte serioasă. Această problemă este legată de politică, Crimeea fiind considerată un teritoriu ocupat, este dificil de rezolvat oficial.
Partea buna a evenimentelor este a apare în domeniul artei. Pictura, muzica și artizanatul au avansat mult, sunt mai active. În opinia mea, există multe popoare diferite care trăiesc în Rusia (Caucaz, Siberia, Tatarstan, Altai etc.) și în cadrul constituțional ele desfășoară programe pentru dezvoltarea și protejarea culturii diferitelor popoare și astfel cultura noastră rămâne în contact.
În concluzie, viața continuă la fel, trăim în continuare pe acest pământ, dar ei nu ne acceptă ca indigeni, aceasta fiind o situație ce creează o mare deficiență în viața politică a tătarilor din Crimeea.
Cum a afectat comunitatea tătară conflictul ucraineano-rus? A fost ea divizată?
Da. Dar vreau să spun, că nici un tătar din Crimeea nu a participat la aceste conflicte. Doar unii dintre ei au devenit susținători ai Ucrainei: pentru că timp de 27 de ani tătarii crimeeni din Ucraina s-au întors din exil și au trăit în Republica Ucraineană din obișnuință, Ucraina fiind o țară democratică. Niciunul dintre ei nu a fost cunoscut ca susținător al Rusiei. Oamenii noștri nu au experimentat niciodată astfel de evenimente și conflicte de acest gen nu au existat niciodată pe vremea Uniunii Sovietice.
Se simt tătarii care au decis să rămână în Crimeea persecutați de autoritățile ruse?
Nu. Nu există astfel de acțiuni. Dar există astfel de situații în chestiunile politice. Se știe că unele organizații religioase sunt interzise în Rusia. Și, desigur, există o mulțime de presiuni și arestări în acest sens: de exemplu, susținătorii „Hizb Tahrir”, afiliații lor. Din păcate, există tătari crimeeni în această organizație și majoritatea lor sunt în închisoare.
Sunt preocupate autoritățile ruse de drepturile tătarilor din Crimeea?
Federația Rusă este o țară foarte mare, iar Crimeea este o zonă foarte mică a acesteia. Iar tătarii crimeeni care locuiesc în Crimeea nu reprezintă un subiect de mare interes. Rusia consideră Crimeea ca o regiune cu populație foarte diversificată. De aceea, tătarii crimeeni, ca autohtoni, nu sunt o problemă.
Ce ajutor au primit tătarii din Crimeea, după anexare, din partea autorităților turce?
Această problemă este una foarte dificilă. Deoarece Crimeea este sub embargo, nu poate primi ajutor din partea țărilor turcice. Unele țări nu pot organiza congrese sau simpozioane în Crimeea, deoarece Crimeea este un teritoriu ocupat. Cunoscută în întreaga lume turcă, unitatea „TIKA” a părăsit Crimeea în 2014 și, desigur, de atunci nu există nicio altă mișcare de această natură.
________________________________________
[1] The politics of recognition od Crimean Tatar collective rights in the post-Soviet period: With special attention to the Russian annexation of Crimea, Flitz Tutku Aydin, Fethi Kurtiy Sahin, Social Sciences University of Ankara, Turkey.
