O scoțiancă a împrumutat o carte de bucate de la bibliotecă. A returnat-o după jumătate de secol

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 29.07.2021 - 22:30
O carte de bucate a fost returnată unei biblioteci din Scoţia la peste 50 de ani de la data la care trebuia înapoiată. / Foto: agerpres.ro

O carte de bucate a fost returnată unei biblioteci din Scoţia la peste 50 de ani de la data la care trebuia înapoiată, relatează DPA.

SHARE

Cartea a fost trimisă prin poştă la Biblioteca Centrală din oraşul scoţian Paisley împreună cu o bancnotă de 20 de lire sterline şi o scrisoare în care expeditorul, anonim, şi-a cerut scuze pentru întârziere.

Intitulată "Indian Cookery" şi semnată de Balbir Singh, maestru bucătar şi autoare a mai multe culegeri de reţete, cartea ar fi fost împrumutată în jurul anului 1968, însă nu există nicio modalitate de a afla cu exactitate cui şi când pentru că la acea vreme înregistrările nu erau digitalizate.

Citește și: VIDEO S-Klasse-ul nou nouț al manelistului Jador, făcut praf de un cal: „Am văzut moartea cu ochii”

"Vă rog să acceptaţi scuzele mele pentru returnarea târzie a acestei cărţi. Alăturat se află o plată simbolică, în semn de recunoaştere a acestei scăpări. Vă mulţumesc", menţionează scrisoarea care însoţeşte volumul, publicat de Mills & Boon în 1965.

Banii urmează să fie donaţi în scopuri caritabile din moment ce bibliotecile Renfrewshire Libraries nu impun amenzi pentru returnarea târzie a cărţilor împrumutate.

Linda Flynn, supervizor în cadrul Bibliotecii Centrale din Paisley, a declarat: "Am fost mai mult decât puţin surprinsă când am deschis plicul căptuşit şi am văzut ce se afla în el. Rareori se întâmplă să fie returnată o carte după atâţia ani de întârziere. Bănuiesc că această carte a zăcut într-un dulap sau într-un sertar multă vreme şi a fost descoperită abia recent".

Citește și: Cristina Cioran a născut prematur, a lăsat bebelușul la incubator și a plecat la mare

"A fost un gest minunat din partea persoanei care a găsit cartea pentru că şi-a făcut timp să o trimită înapoi cu o bancnotă de 20 de lire, un gest simbolic pentru această întârziere atât de mare. Ne vom asigura că banii sunt direcţionaţi către o cauză bună", a adăugat Flynn.

"Cartea a fost destul de folosită, după cum se poate observa, iar unele dintre semnele de pe pagini sugerează că cineva a urmat reţetele pentru a prepara câteva mese bune. Din păcate, cartea nu este într-o stare suficient de bună pentru a o pune din nou pe rafturi pentru ca oamenii să o poată împrumuta dar, din moment ce a devenit de interes pentru personalul bibliotecii, o vom păstra într-un loc sigur", a precizat Linda Flynn.

Balbir Singh s-a născut în Punjab în 1912 şi a devenit maestru bucătar de renume internaţional, profesoară de gastronomie şi autoare de cărţi de bucate.

Cartea ei cu reţete indiene a fost foarte apreciată după ce a fost publicată prima dată, la Londra, în 1961, şi a continuat să inspire generaţii de maeştri bucătari şi de pasionaţi de gastronomie.

Volumul s-a vândut în sute de mii de exemplare în întreaga lume, iar în următorii ani au fost publicate mai multe ediţii revizuite şi cu reţete suplimentare.

Balbir Singh a decedat în 1994.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te