De origine asiatică, Katherine Tai vorbeşte curent dialectul mandarin şi a lucrat între 2007 şi 2014 la biroul reprezentantului american pentru Comerţ, unde a apărat Statale Unite în faţa OMC pentru dezacordurile în raporturile cu China.
Potrivit susţinătorilor săi, Katherine Tai "are o expertiză care poate ajuta Statele Unite să înfrunte Beijingul în probleme cum sunt munca forţată şi drepturile de proprietate intelectuală, păstrând în acelaşi timp o relaţie comercială eficientă între primele două puteri economice ale lumii", a detaliat site-ul Politico.
Ea "a jucat un rol-cheie în elaborarea noului acord de liber schimb american", a dezvăluit cotidianul New York Times.
Katherine Tai va avea misiunea de a restaura relaţiile comerciale chino-americane, deteriorate de doi ani de război comercial dus de Donald Trump.
Pe fond, succesorul acestuia, Joe Biden, nu ar urma să schimbe politica, el are intenţia de a rămâne ferm în privinţa comerţului, dar făcând front comun cu aliaţii săi istorici ca Uniunea Europeană.
Dacă numirea lui Katherine Tai, diplomată a prestigioaselor universităţi Yale şi Harvard, este oficializată de viitorul preşedinte, ea va trebui confirmată de Senat.
Katherine Tai îl va înlocui pe Robert Lighthizer.
Joe Biden, care se va instala la Casa Albă la 20 ianuarie, a început la 1 decembrie să îşi prezinte echipa economică, începând cu fosta preşedintă a băncii centrale (Fed) Janet Yellen în postul de secretar al Trezoreriei - echivalentul ministrului de finanţe.
Până în prezent, el nu a ales personalităţile care se vor ocupa de problemele comerţului: pe lângă USTR, identitatea viitorului ministru al comerţului (Department of Commerce) nu este deocamdată cunoscută.