Luptătorii grupării paramilitare Wagner, care au preluat sâmbătă controlul asupra cartierului general al armatei ruse din Rostov pe Don (sud-vest), cu şeful lor Evgheni Prigojin în fruntea convoiului, au părăsit oraşul, a anunţat duminică guvernatorul regional, transmite Agerpres, citând AFP.
"Coloana grupului Wagner a părăsit Rostov şi s-a îndreptat spre taberele sale", a indicat Vasili Golubev pe Telegram, fără a oferi mai multe detalii.
Citește și: Vladimir Putin semnează un decret, care introduce pedepse pe viață, pentru trădare
Şeful mercenarilor ruşi din gruparea Wagner, Evgheni Prigojin, angajat într-o rebeliune armată împotriva conducerii militare ruse, a acceptat să oprească înaintarea luptătorilor săi spre Moscova şi să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge, după medierea preşedintelui belarus Alexandr Lukaşenko.
Liderul cecen Ramzan Kadîrov îl condamnă pe Evgheni Prigojin
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a condamnat pe Evgheni Prigojin într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, afirmând că de data aceasta a fost evitată vărsarea de sânge, dar că "s-ar putea întâmpla", relatează News.ro, citând The Guardian.
"Am crezut că unii oameni pot fi de încredere", a scris el. "Că ei îşi iubesc sincer Patria ca adevăraţi patrioţi până în măduva oaselor. Dar s-a dovedit că, de dragul ambiţiilor personale, al beneficiilor şi din cauza aroganţei, oamenii nu pot da doi bani pe afecţiunea şi dragostea pentru Patrie".
Citește și: Prigojin a scos mercenarii de pe frontul ucrainean. Potrivit înțelegerii, se vor retrage în Belarus
El a făcut apel la luptătorii Wagner "să continue să fie drepţi în deciziile lor", avertizând că "astfel de acţiuni pot duce la rezultate dezastruoase".
"Acum totul s-a încheiat în mod paşnic, fără vărsare de sânge, dar s-ar putea întâmpla", a continuat el, afirmând că o viitoare rebeliune va duce la "reprimarea dură şi distrugerea tuturor celor care încalcă integritatea Federaţiei Ruse".
Sâmbătă, Kadîrov, un aliat al lui Putin, l-a numit pe Prigojin un trădător şi a declarat că va trimite trupe cecene pentru a opri revolta.