Mărturia inventatorului neurotoxinei Noviciok, folosită la eliminarea adversarilor lui Putin

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 06.09.2020 - 10:51
Vladimir Uglev Captură BBC

"Am un păcat pe conştiinţă", a comentat Valdimir Uglev (71 de ani), într-o conversaţie telefonică pe care a purtat-o vineri din oraşul Anapa (Marea Neagră) cu agenţia de presă spaniolă EFE.

SHARE

Inventatorul agentului neurotoxic Noviciok, Vladimir Uglev, a declarat că nu poate dormi şi că simte remuşcări de când guvernul german a anunţat că liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost otrăvit cu această armă chimică dezvoltată în perioada Uniunii Sovietice, transmite EFE.

Uglev, în vârstă de 73 de ani, a spus că şi-a dedicat întreaga activitate ştiinţifică, 15 ani, dezvoltării a ceea ce el numeşte acum "o armă de distrugere în masă" într-un laborator din regiunea Saratov (sud-estul părţii europene a Rusiei).

''Eu am fost primul care a reuşit să creeze un tip de Noviciok. Era în decembrie 1975", povesteşte el, şi explică faptul că niciunul dintre cei care au participat la proiectul ultrasecret nu se gândea că puternica neurotoxină ''va fi folosită ca armă teroristă''.

"Am făcut-o în scopuri militare. O ştiam, aşa cum a ştiut-o şi Andrei Saharov când a dezvoltat bomba cu hidrogen. Însă în acele vremuri nu ţi se cereau lucruri, ţi se dădeau ordine", insistă el.

Uglev spune că-l înţelege perfect pe Mihail Kalaşnikov, inventatorul celei mai folosite puşti din lume, AK-47, şi care, înainte de a muri, le-a mărturisit patriarhului ortodox şi familiei sale că se simte vinovat că a creat "o armă care ucide oameni în întreaga lume".

Vladimir Uglev nu-şi poate scoate din cap faptul că Navalnîi, internat în comă într-un spital din Berlin, ar putea fi "o nouă victimă a Noviciok". Are tot mai puţine "îndoieli" asupra acestui aspect, deşi în primele ore după anunţul guvernului german a considerat puţin probabil ca Navalnîi să fi fost otrăvit cu acest agent deoarece simptomele nu păreau să se potrivească.

"Nu avea cum să intre în comă imediat. Însă circumstanţele s-au schimbat total. Nu aveam datele pe care le avem acum. Aleksei a intrat în comă nu în avion, ci la Omsk", spune Uglev.

Mai lipseşte ca germanii să dea publicităţii "formula", pe care el o ştie chiar şi acum pe de rost, fiindcă - îşi aminteşte Uglev - ei au fost primii care au dezvoltat organofosforice în scopuri militare.

"Ceea ce încă nu ştim deocamdată este ce tip de Noviciok a fost folosit", comentează Uglev, în contextul în care sunt patru agenţi din clasa Noviciok, trei sub formă de pudră şi unul în formă lichidă.

Inventatorul Noviciok îşi aminteşte că, în cazul otrăvirii agentului dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în Regatul Unit, englezii au reuşit să demonstreze că atacatorii chiar au recurs la această neurotoxină. ''Englezii au reuşit să deseneze tabloul complet. În acel caz, au fost afectate şi alte persoane, nu doar Skripal", subliniază el.

Uglev calculează că, "dacă este adevărat că (lui Navalnîi) i-au pus (Noviciok) în ceai, la aeroport", atunci cel mai probabil au încercat să-l otrăvească cu "nu mai mult de două-trei miligrame", altfel spus, "cu o zecime dintr-o picătură". "Nu ştiu cum de n-a murit. Poate pentru că a intrat rapid în comă sau pentru că medicii i-au dat un antidot. Sau poate nu a băut tot ceaiul", speculează el.

Cercetătorul rus crede că agentul Noviciok a putut fi produs doar "de un stat sau o entitate foarte bogată". "Noviciok-ul nu poate fi produs într-un şopron. Este un proces foarte complicat. Henry Ford nu şi-a dezvoltat invenţiile într-un garaj", spune el.

Întrebat de ce crede că guvernul rus continuă să nege existenţa Noviciok-ului, Uglev susţine că problema îl depăşeşte. "Este ca şi cum i-ai cere unei persoane normale să înţeleagă un schizofrenic", răspunde el.

Uglev se defineşte drept "un duşman al poporului" - bunicul său a fost victima represiunilor din anii 1930 - de când a renunţat la activitatea ştiinţifică în 1990. El şi-a atras furia serviciilor secrete în 1993 când, împreună cu Vil Mirzaianov, în prezent exilat în SUA, a denunţat faptul că Rusia continua să realizeze experimente cu arme chimice în ciuda angajamentului pe care şi-l luase faţă de Occident de a le distruge.

"De atunci sunt sub controlul serviciilor de resort", susţine Uglev, făcând aluzie la Serviciul Federal de Securitate (FSB, fostul KGB). Spre deosebire de alţi oameni de ştiinţă, Uglev dă asigurări că nu va face niciodată publică formula necesară pentru a produce Noviciok. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te