duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Macron anunță că va discuta cu Putin problema critică de la centrala nucleară de la Zaporojie

Data publicării: 24.11.2022 • 09:25 Data actualizării: 24.11.2022 • 09:26
Macron anunță că îi discuta cu Putin problema de la centrala nucleară de la Zaporojie - FOTO: Profimedia
Macron anunță că îi discuta cu Putin problema de la centrala nucleară de la Zaporojie - FOTO: Profimedia

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri că va avea "în următoarele zile" un "contact direct" cu omologul său rus Vladimir Putin cu privire la industria nucleară civilă şi centrala Zaporojie, în legătură cu care Moscova şi Kievul se acuză reciproc de bombardamente.

"Intenţionez să am un contact direct cu el (cu Vladimir Putin) în următoarele zile, în primul rând pe subiecte ce ţin de industria nucleară civilă şi centrala Zaporojie, după un schimb" cu directorul-general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a afirmat preşedintele francez pentru presă, în timpul vizitei sale la Salonul Primarilor din Parcul Expoziţional din Paris.

De partea rusă, "deocamdată nu există niciun acord cu privire la o convorbire la telefon cu preşedintele francez". "La drept vorbind, nu există nicio propunere concretă cu privire la acest subiect", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la finalul summitului Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), la Erevan.

Operatorul ucrainean Energoatom a anunţat că trei centrale nucleare ale ţării au fost "deconectate" miercuri de la reţeaua electrică după lovituri ruse ce au vizat infrastructuri energetice şi au provocat pene masive de curent.

Citește și: Cancelarul austriac acuză România că inundă Europa cu migranți. Realitatea îl contrazice flagrant

"Strategia rusă este de a aduce la disperare populaţia", a afirmat Emmanuel Macron. "Şi parlamentarii noştri au un rol de jucat", a adăugat preşedintele francez, amintind că Franţa găzduieşte pe 13 decembrie "o conferinţă la Paris pentru rezistenţa şi rezilienţa ucraineană".

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat marţi pe primarii francezi să furnizeze ajutor ţării sale pentru a împiedica Rusia să utilizeze în această iarnă frigul "ca armă de distrugere în masă", într-un mesaj difuzat în timpul congresului Asociaţiei Primarilor din Franţa (AMF) la Paris.

Citește și: Joi, ora 14.00: Summit Educație Financiară: „Cum investești inteligent în vremuri complicate?”

"Kremlinul vrea să transforme frigul iernii în armă de distrugere în masă", a afirmat preşedintele ucrainean într-o înregistrare video subtitrată, difuzată în cadrul unui omagiu pentru Ucraina organizat de AMF cu ocazia congresului său la care a participat o delegaţie de parlamentari ucraineni, potrivit Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră