Foarte credibil în conservatorismul său moderat, de tip Mitt Romney, Kevin McCarthy și-a petrecut ani de zile strângând o mulțime de bani, pentru campania republicană.
Politicianul a zburat prin țară, pentru a recruta candidați de top, în districtele-cheie, construind cu minuțiozitate relații politice, în timp ce își făcea loc spre a deveni președintele Camerei Reprezentanţilor.
Kevin McCarthy îi loveşte puternic pe republicani
Acum, că a fost demis din funcție, după mai puțin de nouă luni, unii din GOP se întreabă dacă îi poate lua cineva locul, ca motor de strângere de fonduri și organizator de petreceri electorale.
Citeşte şi: Haos în Camera Reprezentanţilor, după demiterea lui Kevin McCarthy. Nimeni nu ştie ce va urma
Camera nu şi-a programat încă să-l voteze pe cel care l-ar putea înlocui pe McCarthy până cel puțin săptămâna viitoare, cu toate lucrările legislative suspendate, deoarece se află într-o situație nemaivăzută până acum în istoria națiunii.
În acelaşi timp, republicanii de aici nu au un lider clar care să îi reprezinte în alegerile de anul viitor, deoarece stau pe pojghiţa instabilă a unei majorităţi subțiri, conform Associated Press.
Citeşte şi: Kevin McCarthy a fost demis de la Camera Reprezentanţilor. Cine i-ar putea succeda
„Nimeni nu poate strânge bani ca el”, a spus reprezentantul republican Kelly Armstrong. „Și, indiferent cine este următorul președinte al Camerei, nici unul dintre ei nu poate face ceea ce a făcut Kevin McCarthy”, a concluzionat acesta.