În Germania, unele voci cer cu insistenţă o schimbare de atitudine în ceea ce priveşte Ucraina, iar figurile-cheie ale acestei campanii au legături cu statul rus sau cu extrema dreaptă, a constatat o investigaţie Reuters.
Germania a alocat până acum peste 1 miliard de euro pentru ajutor umanitar în Ucraina şi în ţările vecine, plus echipamente militare, inclusiv sisteme avansate de apărare aeriană. Majoritatea germanilor susţin în continuare Ucraina, dar, după o creştere abruptă a costurilor energiei, sondajele arată că sunt mai puţini cei care doresc extinderea sprijinului militar, notează Reuters, conform News.ro.
citeşte şi: Germania a preluat conducerea forței comune a NATO și avertizează asupra spionajului Rusiei
Aproximativ 2.000 de protestatari s-au adunat în septembrie în piaţa centrală din Koln pentru a îndemna guvernul german să iasă din coaliţia occidentală care sprijină Ucraina şi să facă pace cu Rusia.
"Trebuie să încetăm să mai fim vasalii americanilor", a declarat politicianul german de dreapta Markus Beisicht de pe o scenă improvizată într-un camion. Mulţimea a aplaudat şi a fluturat steaguri ruseşti şi germane.
Un bărbat slab, în pantaloni de camuflaj, stătea pe marginea scenei, ascuns de mulţime de o prelată. La câţiva metri distanţă, un bărbat solid cu ochelari de soare negri stătea de pază. Organizatorii mitingului nu au acceptat întrebări.
Majoritatea au refuzat să vorbească atunci când au fost abordaţi de un reporter Reuters, iar un protestatar a încercat să convingă un agent de poliţie să-l aresteze pe reporter pe motiv că ar fi un spion ucrainean.
Mitingul a fost doar una dintre numeroasele ocazii - din online şi de pe stradă - în care oamenii clamează că Berlinul ar trebui să-şi reconsidere sprijinul pentru Ucraina.
Acest mesaj se bazează pe legăturile profunde dintre Germania şi Rusia. Sunt câteva milioane de vorbitori de limbă rusă care trăiesc în Germania, o consecinţă a legăturilor sovietice ale Germaniei de Est comuniste şi a decenilor de dependenţă a Germaniei de gazul rusesc.
Miza este mare: dacă Germania, cea mai mare economie a Uniunii Europene, întoarce spatele Kievului, unitatea europeană cu privire la război se va fractura, arată Reuters.
citeşte şi: Un spion dublu german a dat rușilor informații de la serviciile secrete occidentale. A fost reținut
Prin interviuri şi o analiză a postărilor de pe reţelele de sociale şi a altor informaţii disponibile în mod public, agenţia Reuters a stabilit identităţile unor figuri-cheie implicate în promovarea unei poziţii pro-Moscova în interiorul Germaniei, inclusiv a celor doi bărbaţi care se aflau în apropierea scenei din Köln.
Bărbatul slab este un fost ofiţer al forţelor aeriene ruseşti. Numit iniţial Rostislav Tesliuk, el şi-a schimbat numele în Max Schlund după ce s-a stabilit în Germania în urmă cu zece ani.
În ultimele luni, el a călătorit în estul Ucrainei controlate de Rusia. Recent, o agenţie guvernamentală rusă i-a plătit biletul de avion spre Moscova pentru o conferinţă la care Vladimir Putin a fost vorbitorul principal.
Agenţia, Rossotrudnicestvo, se află sub incidenţa sancţiunilor UE pentru gestionarea unei reţele de "agenţi de influenţă" care răspândesc naraţiunile Kremlinului.
Vecinul lui Schlund de lângă scenă, un bărbat pe nume Andrei Harkovski, jură credinţă unei societăţi de "cazaci" care susţine campania militară a Moscovei în Ucraina.
Schlund şi Harkovski nu au răspuns la întrebările detaliate ale agenţiei Reuters pentru această investigaţie. Într-un schimb de mesaje pe WhatsApp, Schlund a scris: "Dispari!" şi "Glorie Rusiei!" - menţionează Reuters.