Autorităţile sud-coreene au înăsprit regulile de intrare pentru cei care vin din ţări puternic afectate de pandemie, fiind supuşi unei carantine obligatorii de două săptămâni, însă cel puţin 11 persoane au încălcat regulile de autoizolare în perioada 13-24 martie, a precizat Ministerul Sănătăţii, fără a menţiona naţionalităţile lor.
"Vom aplica principiul toleranţei zero în luarea de măsuri împotriva celor care părăsesc autoizolarea fără motive legitime", a afirmat într-o conferinţă de presă Yoon Tae-ho, director general pentru politici de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii.
"Străinii vor fi repatriaţi forţat, iar cetăţenii coreeni vor fi raportaţi la poliţie pentru penalităţile corespunzătoare şi vor pierde sprijinul financiar acordat celor care au respectat carantina de 14 zile", a spus el.
Sud-coreenii care încalcă regulile ar putea primi o pedeapsă de până la un an de închisoare şi o amendă de 8.100 de dolari.
Coreea de Sud a raportat joi 104 noi cazuri de coronavirus, având pentru a doua zi la rând mai multe cazuri importate decât cele interne, conform Centrului Coreean pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (KCDC).
Numărul total al cazurilor a ajuns la 9.241, iar bilanţul deceselor a urcat la 142, de la cele 126 anunţate miercuri.
Dintre noile cazuri, 57 sunt venite din străinătate - 49 sunt sud-coreeni, iar opt sunt străini, a precizat Yoon Tae-ho.
Şi alte ţări din Asia, printre care China şi Singapore, au înregistrat înmulţiri semnificative ale cazurilor importate în ultimele două săptămâni, ceea ce ameninţă eforturile lor încununate în mare măsură de succes de a ţine sub control epidemia internă.
Multe persone care se întorc sunt cetăţeni din acele ţări asiatice care studiază în Marea Britanie şi Statele Unite şi care acum pleacă în contextul în care pandemia de coronavirus se răspândeşte rapid şi în aceste state, iar şcolile şi universităţile şi-au suspendat cursurile.
Persoanele care vin în Coreea de Sud cu vize pe termen lung din Europa trebuie testate pentru coronavirus şi trebuie să petreacă două săptămâni în carantină.
Şi persoanele care vin din SUA vor trebui să intre de vineri în carantină, deşi numai cei care prezinte simptome de COVID-19 vor fi testaţi.
Aproape 90% dintre străinii supuşi regulilor s-au înscris pentru o aplicaţie de smartphone care le monitorizează mişcările cât sunt în carantină, în timp ce procentul sud-coreenilor care au făcut acelaşi lucru este de 60%, a spus un oficial din cadrul Ministerului de Interne.
KCDC a precizat că analizează mijloacele de a rămâne în contact cu cei care nu pot folosi această aplicaţie.