Gerard Depardieu, inculpat pentru violuri și agresiune sexuală

DE Elena Andrei | 23.02.2021 - 21:36
sursă Huffington Post UK

Gerard Depardieu, marele actor al cinematografiei franceze, în vârstă de 72 de ani, a fost inculpat pentru „violuri” și „agresiune sexuală” pe care le-ar fi comis în vara anului 2018 asupra unei tinere actrițe, ceea ce actorul neagă, a declarat marți o sursă apropiată cazului.

SHARE

Reclamanta, care a denunțat la Jandarmerie la sfârșitul lunii august 2018 că a fost violată de două ori la reședința din Paris a vedetei, a obținut în vara anului 2020 ca această anchetă, închisă inițial de Parchetul din Paris, să fie încredințată unui magistrat.

Avocatul actorului, Hervé Témime, contactat de AFP, „a deplâns faptul că aceste informații au fost făcute publice”.

Gerard Depardieu, care a rămas liber fără control judiciar, „contestă total faptele de care este acuzat”, a spus avocatul său.

Actriță de 20 de ani a depus inițial o plângere la sfârșitul lunii august 2018, acuzându-l de două violuri și agresiuni sexuale care s-ar fi avut petrecut la reședința actorului, un hotel din arondismentul 6, pe 7 și 13 august 2018.

Potrivit unei surse familiare cu dosarul, actorul este un prieten al familiei victimei.

La 4 iunie 2019, Ministerul Public a clasat totuși cele nouă luni de anchetă preliminară, explicând că „numeroasele investigații efectuate” nu „au făcut posibilă caracterizarea infracțiunilor denunțate în toate elementele lor constitutive”.

O confruntare între actor, care acum e și cetățean rus, din 2013, și tânăra actriță, a avut loc în sediul Poliției judiciare pariziene.

Reclamanta a obținut în august 2020 desemnarea unui judecător pentru a relua ancheta.

Contactat de AFP, avocata reclamantei, Elodie Tuaillon-Hibon, a cerut ca intimitatea și viața privată a clientei să fie respectate”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te