Ashley Biden, în vârstă de 40 ani, a fost testată negativ la COVID-19, a precizat Casa Albă.
Citește și: VIDEO „Avionul apocalipsei”, de unde Putin poate declanșa un război nuclear, scos la parada de 9 Mai
'Cu toate acestea, la recomandarea medicului său şi dintr-un exces de precauţie, ea nu va călători cu mama sa în Europa', a indicat aceeaşi sursă într-un comunicat scris.
Prima Doamnă Jill Biden a plecat în cursul nopţii de la Washington pentru o vizită de patru zile în România şi Slovacia, în care va sublinia angajamentul Statelor Unite în favoarea refugiaţilor ucraineni.
Soţia preşedintelui Joe Biden se va întâlni cu membri ai personalului militar şi diplomatic american, cu refugiaţi ucraineni, cu lucrători umanitari şi profesori, a informat luni biroul Primei Doamne.
Ea se va întâlni vineri cu militari americani la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, după care se va îndrepta spre Bucureşti, unde va avea întâlniri cu oficiali ai guvernului român, cu membri ai ambasadei Statelor Unite, cu lucrători umanitari şi cu profesori care lucrează cu copii ucraineni refugiaţi.