Donald Trump a pledat nevinovat pentru 34 capete de acuzare. Pasibil de patru ani de închisoare

DE Adina Mutăr | Actualizat: 05.04.2023 - 13:26
Trump în sala de judecată-Foto: Profimedia Images
Donald trumo, la tribunalul din Manhattan-Foto: Profimedia Images

Donald Trump, pasibil de o condamnare de patru ani de închisoare, consideră experții judiciari. Rechizitoriul împotriva lui Trump a fost ținut la secret și deschis marți.

SHARE

Donald Trump a pledat nevinovat pentru 34 de acuzații de infracțiune de falsificare a dosarelor de afaceri în gradul întâi într-un tribunal din Manhattan, într-un proces istoric, potrivit nationalworld.com.

Donal Trump, pasibil de o condamnare de patru ani de închisoare, potrivit primelor detalii despre acuzațiile specifice cu care se va confrunta. 

Fostul președinte Donald Trump și-a exprimat neîncrederea că va fi exonerat înainte de a intra la Curtea Penală din New York, marți după-amiază, pentru a fi arestat din cauza rolului său în ancheta despre banii dați vedetei de filme pentru adulți, Stormy Daniels, ca să-i cumpere tăcerea despre o presupusă relație pe care au avut-o.

„Nu pot să cred că asta se întâmplă în America”

„Ne îndreptăm spre Lower Manhattan, Tribunalul. Pare atât de suprarealist- WOW, mă vor ARESTA. Nu pot să cred că asta se întâmplă în America. MAGA!”, a postat  Trump pe rețeaua sa de socializare Truth în timp ce conducea de la Trump Tower la tribunalul din Manhattan.

Chris Kise, unul dintre avocații lui Trump, a spus că se așteaptă ca fostul președinte să vorbească în fața camerelor de pe hol, în afara sălii de judecată, înainte și după acuzare, însă consilierii l-au avertizat că orice remarcă neplanificată îl expune un risc ridicat de a-și afecta cazul.

Fostul președinte și-a ascultat consilierii și nu a vorbit nimic la intrarea în Curtea de Judecată.

Infracțiuni de Clasa E, pasibile de închisoare

Un raport de arestare al poliției din New York City a rezumat acuzațiile împotriva lui Trump și apoi introdus în sistemul judiciar înainte ca acesta să fie condus într-o sală de judecată pentru a i se aduce la cunoștință acuzații, niciuna dintre acestea nefiind catalogată ca și contravenție.

Acuzația de falsificare a înregistrărilor de afaceri poate fi urmărită penal în statul New York ca și contravenție.

Dar biroul lui Bragg a ridicat nivelul acuzațiilor la infracțiuni de Clasa E – cel mai scăzut nivel al infracțiunilor din Codul penal al statului New York – pe motiv că comportamentul avea scopul de a ascunde o altă infracțiune subiacentă.

Conform Codului Penal al statului New York, o condamnare pentru infracțiunea de clasa E de falsificare a înregistrărilor de afaceri poate duce la o pedeapsă de închisoare de până la patru ani. 

„Dar, din punct de vedere practic, pare extrem de improbabil.

„Nimeni nu primește închisoare pentru asta ca prim infractor”, a spus un oficial al legii din New York, potrivit yahoo.com.

Trump nu va fi pus în cătușe, plasat într-o celulă de închisoare sau supus fotografierii față-profil - proceduri tipice chiar și pentru inculpații de elită.  

Biroul procurorului districtual din Manhattan Alvin Bragg, care s-a consultat cu Serviciul Secret și cu oficialii tribunalului din New York, a concluzionat că nu există niciun motiv să-l supună pe fostul președinte la încătușare.

Motivul declarat pentru încătușarea inculpaților este că ar putea fi un risc de a fugi sau o amenințare pentru procurorul districtual sau personalul instanței, niciunul dintre acestea nu a fost considerat a fi relevant pentru procesul unui fost președinte protejat în orice moment de agenți ai Serviciului Secret.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te