luni 27 octombrie
EUR 5.0848 USD 4.3684
Abonează-te
Newsweek România

Delir straniu la Moscova. Lavrov: „Invazia Ucrainei nu a încălcat Memorandumul de la Budapesta”

Data publicării: 27.10.2025 • 13:15 Data actualizării: 27.10.2025 • 13:16
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov - Foto: Profimedia images
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov - Foto: Profimedia images

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, afirmă că invazia Rusiei în Ucraina nu reprezintă o încălcare a Memorandumului de la Budapesta, semnat în 1994, pentru că acordul nu prevedea clauzele privind respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.

Delir total la Moscova. Rusia continuă să nege că invazia în Ucraina ar fi încălcat Memorandumul de la Budapesta, documentul internațional care garanta integritatea teritorială a Kievului în schimbul renunțării la arsenalul nuclear sovietic.

Lavrov: „Invazia Ucrainei nu a încălcat Memorandumul de la Budapesta”

Într-un interviu acordat unui canal YouTube maghiar, citat de agenția RIA Novosti, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova nu consideră operațiunea militară începută în februarie 2022 drept o violare a acordului semnat între Rusia, SUA, Marea Britanie și Ucraina, evitând să menționeze că acordul „conținea clauze explicite” care să oprească Rusia din a-și invada vecinii.

„Memorandumul prevede că Ucraina, la fel ca alte foste republici sovietice care au renunțat la armele nucleare, va primi garanții de la puterile nucleare pentru statele non-nucleare”, a spus Lavrov.

„Asta este. Aceste garanții spun că armele nucleare nu vor fi utilizate împotriva statelor non-nucleare care sunt părți la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare”, a afirmat Lavrov, potrivit KievPost.

Citește și: Trump îl amenință pe Putin cu un submarin nuclear: „Oprește războiul, nu mai testa rachete”

Minciuna rusească prin care Putin își justifică invazia în Ucraina. Ce conținea de fapt Memorandumul de la Budapesta

Diplomatul rus a evitat să menționeze clauzele esențiale din Memorandum, care prevăd că semnatarii „își reafirmă angajamentul de a respecta independența, suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei” și „se abțin de la utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau independenței politice” a acesteia.

Lavrov a încercat să justifice poziția Kremlinului, susținând că Ucraina ar fi încălcat anterior un alt acord internațional, cel al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), prin „încălcarea drepturilor minorităților” și a „standardelor democratice”, referindu-se la populația rusofonă din estul țării.

Memorandumul de la Budapesta a fost semnat în decembrie 1994, iar în schimbul renunțării la armele nucleare moștenite de la URSS, Ucraina a primit garanții de securitate din partea Rusiei, Statelor Unite și Marii Britanii. Ulterior, Ucraina a fost de două ori invadată de Rusia. Odată în 2014, când Crimeea a fost ilegal anexată la Rusia și ulterior în 24 februarie 2022, când dictatorul de la Kremlin a ordonat războiul care se desfășoară și astăzi în Ucraina.

Deformarea realității, „arma” principală a Kremlinului

În același interviu, Lavrov a abordat și tema relațiilor diplomatice dintre Moscova și Washington, afirmând că, după o convorbire telefonică recentă, „Casa Albă nu a propus niciun fel de noi întâlniri sau discuții”.

Citește și: Putin îl amenință pe Trump cu un răspuns „devastator” dacă rachetele Tomahawk vor lovi Rusia

„Și nu am ridicat problema, deoarece întreaga inițiativă venea din partea Statelor Unite. Și am fi gata să acționăm în momentul în care americanii se vor simți confortabil”, a adăugat ministrul rus.

Între timp, președintele american Donald Trump a confirmat că a anulat întâlnirea planificată cu Vladimir Putin, care urma să aibă loc la Budapesta.

„Am anulat întâlnirea cu președintele Putin”, a declarat Trump reporterilor la Casa Albă. „Pur și simplu nu mi s-a părut corect... Nu părea să avem șanse să ne atingem obiectivul. Așa că am anulat-o. Discuțiile cu Putin sunt inutile”, declara Trump.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră