De la grădinar la milionar în euro. James Evans, un tânăr grădinat de numai 21 de ani a dat lovitura vieții atunci când a ales la întâmplare șase numere norocoase care i-au radical schimbat destinul.
De la grădinar la milionar în euro. Cum a ajuns un tânăr să câștige 11.000 € lunar timp de 30 de ani
Cu un bilet norocos la loteria „Set For Life” din Marea Britanie, tânărul a câștigat 11.000 de euro pe lună timp de 30 de ani. Acum, la 25 de ani, și-a părăsit slujba de grădinar și și-a îndeplinit visurile.
„Se pare că am fost cel mai relaxat câștigător pe care l-a sunat vreodată Loteria”, a povestit James într-un interviu pentru The Mirror.
„Dar, de fapt, eram șocat. Nu-mi dădeam seama că e real.”
Banii nu i-au schimbat doar viața, ci și perspectiva asupra lumii.
„Ceea ce m-a transformat cu adevărat ca persoană este posibilitatea de a-i ajuta pe alții”, a explicat el.
Printre primele lucruri pe care le-a făcut după câștig s-au numărat donații către organizații caritabile și sprijin pentru familia sa.
„Familia mea este cea mai importantă pentru mine, așa că le-am plătit părinților mei o vacanță la schi în Austria”, a spus James.
Citește și: Un bărbat a câștigat de 7 ori la LOTO! A dezvăluit strategia neașteptată care i-a garantat succesul
Deși nu mai are nevoie să lucreze, nu a renunțat complet la afacerea de grădinărit a familiei: „Îl voi ajuta pe tata ori de câte ori are nevoie de mine, până când se va pensiona.”
De pe pârtie, direct la catedră
Una dintre cele mai mari pasiuni ale lui James a fost mereu schiatul. Câștigul i-a oferit libertatea financiară de a urma un curs de formare pentru instructori, de a-și cumpăra echipamentul necesar și de a-și începe o nouă carieră.
„Îmi place să schiez, iar anul trecut am promovat examenul de instructor de schi de nivel 1. Acum predau și mă bucur de fiecare moment”, a mărturisit el.
„Visul meu este să obțin toate calificările necesare și să predau în străinătate. Nu este vorba despre salariu, ci despre experiență. Așa îmi trăiesc visul.”
Citește și: Soț și soție au câștigat marele premiu la Loto apoi au murit. Ce s-a întâmplat de fapt
Un vis împlinit
Pe lângă cariera sa nouă, James s-a bucurat și de câteva plăceri personale. Cu banii câștigați, și-a cumpărat o casă, o mașină, un computer nou și chiar o cadă cu hidromasaj. Cu toate acestea, nu s-a lăsat orbit de lux.
„Am fost întotdeauna o persoană simplă. Câștigul nu m-a schimbat radical, dar mi-a dat libertatea de a face ce-mi place și de a-i ajuta pe cei din jurul meu”, a concluzionat el.
Pentru James Evans, loteria nu a fost doar un bilet norocos, ci cheia către o viață trăită exact așa cum și-a dorit.