Cum a murit o tânără familie de români în inundaţiile din Valencia. Ce eroare au făcut

DE Florin Budescu | Actualizat: 01.11.2024 - 09:19
Cum a murit o tânără familie de români în inundaţiile din Valencia. Ce eroare au făcut - Foto: Profimedia Images
Cum a murit o tânără familie de români în inundaţiile din Valencia. Ce eroare au făcut - Foto: Profimedia Images

Cum a murit o tânără familie de români în inundaţiile din Valencia. Ce eroare au făcut. „Nu este apă în garaj. Ne ducem jos să luăm maşinile”. Acestea au fost ultimele cuvinte.

SHARE

Cum a murit o tânără familie de români în inundaţiile din Valencia. Ce eroare au făcut. „Nu este apă în garaj. Ne ducem jos să luăm maşinile”. Acestea au fost ultimele cuvinte, adresate tatălui său, de unul dintre cei şapte locuitori ai clădirii de pe strada Mariano Brull, din cartierul valencian La Torre.

S-a întâmplat înainte de a intra în ceea ce avea să devină o capcană mortală. Era 20.36, marţi seara. Aceasta este ultima dată când cuplul, Gabi şi Dana, s-a conectat la Whatsapp, potrivit unui prieten.

Cum a murit o tânără familie de români în inundaţiile din Valencia. Ce eroare au făcut

Cuplul a coborât în garaj împreună cu fiica lor, Álex, şi vecinul care îl sunase pe tatăl lui. Acolo au găsit alte patru persoane. Ei au murit fără ca vreunul dintre ei să aibă timp să se urce în maşinile lor.

Un şuvoi de apă care a atins o înălţime de doi metri a măturat uşa garajului şi a luat toate cele opt vieţi. În casa lui Gabi, Dana şi Álex, luminile erau aprinse şi masa pregătită pentru cină. „Singurele lucruri care lipseau erau cheile şi telefoanele mobile”, au declarat rudele lor din Valencia.

Cuplul, doi „prieteni buni şi muncitori”, sosise în Valencia în urmă cu mai bine de 22 de ani, din România. Prietenii lor le erau familie. Şi, văzând că în acea fatidică după-amiază de marţi nu mai răspundeau la mesaje şi telefoane mobile, în mijlocul furtunii, unul dintre ei a ajuns la clădirea din strada Maestro Brull.

Citeşte şi: Explicația experților climatologi pentru inundațiile catastrofale din Spania: „Mediterana e o bombă”

A trebuit să îşi pună cizme de cauciuc şi să meargă paralel cu calea ferată. A ajuns şi a dat peste o scenă de groază, cu maşini îngrămădite pe trotuarul clădirii. Apa de pe faţadă avea până la doi metri înălţime.

Pompierii şi poliţiştii erau deja acolo. Şi l-a convins pe unul dintre ei să urce la primul etaj, unde locuia familia. Atunci au constatat că nu era nimeni acolo. Erau doar o masă şi nişte lumânării aprinse. Finalul a fost crud, dar nu neaşteptat, conform News.ro.

Toţi prietenii şi rudele lor ştiau că se află în casă încă de marţi seară, dar nu puteau intra. Visul lui Gabi, Dana şi Alex, care cumpăraseră casa de la periferia oraşului Valencia în urmă cu trei ani, cu economiile lor greu câştigate, s-a încheiat în acel garaj.

Citeşte şi: MAE: Români dați dispăruți în urma inundațiilor devastatoare din Spania. Detalii oficiale

Alături de familie, au murit alţi patru vecini. Unul dintre ei, Rubén, era membru al Poliţiei Locale din Valencia. O vocaţie pe care o moştenise de la Julio, tatăl său, căruia primăriţa oraşului, María José Catalá, i-a transmis condoleanţele Consiliului municipal.

Bilanţul inundaţiilor din estul Spaniei a crescut la 158 de morţi, au anunţat joi serviciile de salvare spaniole.

Acest bilanţ, cel mai ridicat de la inundaţiile care au ucis 300 de persoane în octombrie 1973, „va creşte, deoarece presupunem că multe persoane sunt date dispărute”, a avertizat miercuri seara Ángel Víctor Torres, ministrul pentru politica teritorială.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te