Dublă crimă în SUA. Un tânăr care plănuia asasinarea lui Trump și-a împușcat mortal părinții

DE Daniel Toșa | Actualizat: 14.04.2025 - 09:03
Crimă șocantă în SUA. Un tânăr care plănuia asasinarea lui Trump și-a împușcat mortal părinții - Foto: Profimedia images
Crimă șocantă în SUA. Un tânăr care plănuia asasinarea lui Trump și-a împușcat mortal părinții - Foto: Profimedia images

Un tânăr de 17 ani din Wisconsin este acuzat de autoritățile americane că și-a ucis părinții pentru a obține bani și independență în vederea unui plan extremist: asasinarea președintelui Donald Trump și răsturnarea guvernului SUA.

SHARE

Un caz șocant cutremură comunitatea din Wisconsin, după ce un adolescent de 17 ani, Nikita Casap, a fost acuzat că și-a ucis părinții ca parte a unui complot de asasinare a fostului președinte american Donald Trump, potrivit documentelor judecătorești recent desecretizate și relatate de CNN.

Dublă crimă în SUA. Un tânăr care plănuia asasinarea lui Trump și-a împușcat mortal părinții

Conform anchetatorilor federali, Casap a redactat documente și a trimis mesaje în care cerea asasinarea președintelui și răsturnarea guvernului Statelor Unite.

Autoritățile susțin că dublul omor ar fi avut drept scop obținerea „mijloacelor financiare și autonomiei” necesare pentru a pune în aplicare acest plan violent.

În plângerea penală depusă în comitatul Waukesha la sfârșitul lunii martie, adolescentul este acuzat de nouă infracțiuni, printre care două capete de acuzare pentru omor de gradul întâi și două pentru ascunderea cadavrelor.

Tânărul plănuia asasinarea lui Trump

Pe lângă acuzațiile statale, FBI îl investighează pentru tentativă de asasinare a președintelui, conspirație și utilizarea armelor de distrugere în masă.

Citește și: Georgescu îl acuză pe Trump de trucarea tentativei de asasinat: PR hollywoodian. JD Vance, un virus

Poliția a descoperit că Tatiana Casap, mama suspectului, și Donald Mayer, tatăl său vitreg, au fost împușcați mortal pe 11 februarie. Cadavrele au fost găsite abia pe 28 februarie, în urma unei verificări efectuate de șeriful din comitatul Waukesha.

Adolescentul nu se mai afla în locuință, iar SUV-ul lui Mayer fusese furat. În aceeași zi, poliția din WaKeeney, Kansas, l-a prins pe Casap conducând acel vehicul.

În interior, autoritățile au găsit 14.000 de dolari în numerar, bijuterii de aceeași valoare și un revolver Magnum 357 cumpărat de Mayer.

Citește și: Cine e „noul Nostradamus”? A prezis tentativa de asasinare a lui Donald Trump și pandemia de COVID

Mesaje extremiste, descoperite în telefonul criminalului

Ancheta a scos la iveală dovezi alarmante: în telefonul său, Casap păstra materiale despre „Ordinul Celor Nouă Unghiuri”, o grupare cu ideologie neo-nazistă și extremistă, fotografii cu liderul Germaniei naziste și un manifest de trei pagini în care pleda pentru asasinarea lui Trump pentru a „declanșa o revoluție” și a „salva rasa albă”.

„În ceea ce privește motivul pentru care l-am ales specific pe Trump, cred că este destul de evident. Scăpând de președinte și poate de vicepreședinte, este garantat că va aduce haos”, se arată într-un pasaj din document.

Alte mesaje descoperite relevă planuri de achiziție de explozibili și drone pentru un posibil atac, precum și tentative de fraudă financiară: fotografii cu cardurile de credit și conturile bancare ale tatălui vitreg.

Un coleg de clasă a relatat că adolescentul i-a povestit despre planul său de a-și ucide părinții, dar inițial nu avea acces la arme.

Asasinul colabora cu o persoană din Rusia

Casap i-ar fi spus că intenționa să fure una de la un cunoscut și că era în contact cu o persoană din Rusia, împreună cu care plănuia să destabilizeze guvernul american.

Autoritățile au mai descoperit mesaje în care adolescentul căuta informații despre viața în Ucraina, întrebând pe Telegram: „Deci, cât timp sunt în Ucraina, voi putea trăi o viață normală? Chiar și când se va afla că eu am făcut-o?”
Nikita Casap urmează să fie auds în fața instanței pentru acuzația de omor calificat. Acum tânărul riscă să-și petreacă restul zilelor în spatele gratiilor, având în vedere că legea din SUA nu contopește pedepsele, ca în România. 

Deseori, condamnările cu închisoarea din SUA se întind chiar și pe câteva sute de ani.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te