Comandanți din Franța și Marea Britanie, la Kiev. Unde își vor amplasa trupele „cu sau fără SUA”?
Reprezentanții comandamentelor militare ale Marii Britanii, Franței și Ucrainei vor organiza în următoarele zile o întâlnire dedicată oferirii de garanții pentru securitatea Kievului.
Aceștia trebuie să „prevadă calea pentru următoarea etapă de planificare detaliată” a pașilor pe care membrii „Coaliției celor dispuși” îi pot face pentru a ajuta Kievul.
Comandanți din Franța și Marea Britanie, la Kiev. Unde își vor amplasa trupele „cu sau fără SUA”?
„Am discutat despre planurile de asigurare a păcii și planurile militare și operaționale, indiferent dacă sunt pe aer, pe uscat sau pe mare”, a comunicat pentru Reuters un purtător de cuvânt al prim-ministrului Marii Britanii, Keir Starmer.
Potrivit acestuia, Starmer a discutat despre organizarea unei astfel de întâlniri într-o conversație telefonică cu Volodimir Zelenski la 31 martie, potrivit USNews.
Mai multe țări europene au avansat cu planurile de a trimite trupe în Ucraina ca parte a unei „forțe de reasigurare” în cazul încetării focului cu Rusia, a anunțat și președintele francez Emmanuel Macron la un summit al liderilor europeni de la Paris, la care a participat și președintele ucrainean.
Trupe europene de-a lungul râului Nipru
Liderii din 31 de țări s-au reunit la eveniment pentru a coordona ajutorul militar pentru Ucraina și pentru a discuta pașii către o pace justă și durabilă.
Citește și: Granițele cu Rusia, minate. Și Finlanda renunță la tratatul ce interzice minele antipersonal
Franța militează pentru desfășurarea unei forțe conduse de Europa undeva de-a lungul râului Nipru, în centrul Ucrainei, departe de linia frontului.
Potrivit unui oficial francez, alte opțiuni luate în considerare includ desfășurarea „forței de reasigurare” în vestul Ucrainei sau într-o țară vecină.
Premierul britanic vrea cooperarea SUA
Deși premierul britanic susține public ca desfășurarea unei coaliții să fie susținută de un „backstop” al SUA, președintele francez, Emmanuel Macron, a spus că aceasta ar putea avea loc „cu sau fără” implicarea Washingtonului, potrivit Kyiv Independent.
Citește și: Care țară din lume stă cel mai bine la capitolul buncăre? E în Europa și va investi 9 milioane €
„Nu are unanimitate, dar nu avem nevoie de unanimitate pentru a face acest lucru”, a spus Macron, subliniind că Europa își va trimite trupele în Ucraina „cu sau fără SUA”.
Potrivit lui Starmer, orice forță potențială dislocată în Ucraina ar stimula armata țării cu „o forță menită să descurajeze, pentru a trimite un mesaj lui Putin că acesta este un acord care va fi apărat”.