Cazul ciudat al unei femei acuzată că și-a înscenat răpirea. Ce a descoperit poliția? Are doi copii

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 15.01.2024 - 17:00
Femeia era cu iubitul său atunci când a fost răpită - Foto: the-sun.com/Netflix
Femeia era cu iubitul său atunci când a fost răpită - Foto: the-sun.com/Netflix
rapitor
rapitor

Cazul ciudat al unei femei acuzată că și-a înscenat răpirea. Experiența acesteia a ajuns subiect de film documentar, pentru că faptele par incredibile, iar poliția a avut un rol major în această situație stranie.

SHARE

Cazul ciudat al unei femei acuzată că și-a înscenat răpirea. A făcut vâlvă experiența trumatizantă prin care a trecut acesta, alături de iubitul său, în 2015. Atunci, poliția i-a bănuit că au „măsluit” ceea ce spuneau că se întâmplase, dar adevărul a ieșit, ulterior, la iveală.

Cazul ciudat al unei femei acuzată că și-a înscenat răpirea. Ce a descoperit poliția? Are doi copii

Un caz ciudat a făcut vâlvă în presa americană și mondială, după ce Denise Huskins a fost acuzată, în 2015, că și-ar fi înscenat propria răpire.

Huskins și prietenul său, Aaron Quinn, ambii fizioterapeuți, își petreceau timpul împreună în casa lui Quinn din Vallejo, California, în martie 2015, când viețile lor s-au schimbat brusc.

După ce a fost răpită și agresată fizic, Denise Huskins s-a adresat poliției pentru ajutor. Dar, în loc să i-l ofere, aceștia au acuzat-o că a pus la cale o farsă elaborată.

Citește și: Răpitorii tatălui fotbalistului Luis Diaz sunt supărați că poliția oferă recompensă. Cer garanții

La 23 martie 2015, Aaron Quinn a sunat la 911 pentru a spune poliției că el și prietena sa, Denise Huskins, fuseseră atacați în casa sa în ziua precedentă și că Huskins fusese răpită.

Potrivit postului tv ABC7, citat de deseret.com, Quinn a spus poliției că un intrus a intrat în casă în jurul orei 3 dimineața, i-a legat, i-a drogat și apoi a luat-o pe Huskins cu el pentru răscumpărare.

Anchetatorii nu au crezut povestea lui Quinn. Dimpotrivă, l-au acuzat că a ucis-o pe Huskins, iar Quinn a fost în centrul anchetei poliției timp de mai multe zile. 

Situația s-a schimbat în cele din urmă când Huskins a apărut în apropierea casei părinților ei din Huntington Beach, pe 25 martie, la două zile după răpire.

Poliția a sosit și a interogat-o pe femeie. Deși relatarea ei despre răpirea inițială a confirmat povestea lui Quinn, anchetatorii au acuzat-o că a fabricat totul și au pus la îndoială faptul că a fost vreodată în pericol.

ABC7 a mai relatat că reapariția ei a incitat un val de atenție din partea presei, comparând cazul cu cel din „Gone Girl”, o carte despre o femeie care îi înscenează soțului ei propria crimă.

Mathew Muller, fost pușcaș marin, adevăratul răpitor - Foto: unilad.com

După ce Huskins și Quinn au fost drogați, atacatorul a dus-o pe Huskins la Lake Tahoe și a ținut-o captivă timp de două zile, agresând-o fizic în mod repetat, potrivit CBS Bay Area.

Citește și: Bărbați într-o mașină neagră au vrut să răpească fete în apropiere de București. Poliția, în alertă

Răpitorul a folosit un e-mail anonim pentru a-i trimite mesaje lui Quinn și poliției cerând o răscumpărare, apoi a condus-o pe Huskins la Huntington Beach, California, și a lăsat-o acolo.

Dar poliția din Vallejo a anunțat că a crezut că răpirea a fost o farsă și le-a cerut lui Huskins și Quinn să își retracteze declarațiile și să își ceară scuze publicului.

Adevăratul autor, Matthew Muller, un fost pușcaș marin, a fost arestat abia pe 5 iunie 2015, după ce a încercat o acțiune similară într-o casă din Dublin, California, la aproximativ o oră la sud de Vallejo.

Detectivul din Dublin, Misty Carausu, a văzut asemănările dintre incidentul din Dublin și infracțiunea din Vallejo și a contactat poliția din Vallejo și FBI.

Ulterior, Huskins și Quinn au dat în judecată orașul Vallejo și au ajuns la o înțelegere de 2,5 milioane de dolari.

Mai mult de șase ani mai târziu, Departamentul de Poliție din Vallejo a prezentat scuze oficiale lui Huskins și Quinn, care acum sunt căsătoriți.și au doi copii.

Citește și: Una dintre victimele „Ucigașului Confesiunilor”, identificată după 44 de ani. Secretul criminalului

Cazul celor doi a intrat și în atenția Netflix, care a realizat un film documentar despre întâmplările din 2015, conform unilad.com.

Acesta se numește „American Nightmare” („Coșmarul american”) și va avea premiera miercuri, 17 ianuarie.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te