BREXIT. Parlamentul a respins acordul Theresei May. UE sugerează Londrei să suspende procesul

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 16.01.2019 - 01:13

Camera Comunelor a respins, marți seară, proiectul de acord referitor la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, convenit de Cabinetul condus de Theresa May cu negociatorii Bruxelles-ului, scrie ”The Guardian”.

SHARE

432 de parlamentari au votat împotriva acordului, în timp ce 202 l-au susținut. Majoritatea necesară respingerii a fost de 230 de voturi.

 

VOTUL DETALIAT AL PARLAMENTARILOR, PE PARTIDE:

 

PENTRU ACORD: 202

Conservatorii: 196

Laburiști: 3 (Ian Austin, Sir Kevin Barron și John Mann)

Independenți: 3 (Frank Field, Lady Hermon și Stephen Lloyd)

 

ÎMPOTRIVA ACORDULUI: 432

Laburiști: 248

Conservatorii: 118

Partidul Național Scoțian: 35

Liberal- Democrații: 11

Partidul Democrat Unionist (Irlanda de Nord): 10

Independenți: 5 (Kelvin Hopkins, Ivan Lewis, Jared O'Mara, Fiona Onasanya și John Woodcock)

Plaid Cymru (Partidul Țării Galilor): 4

Verzii: 1

Sursa: ”The Guardian”

+++++++++++++++++++++++++++++

După anunțarea rezultatelor, May a precizat că va asigura condițiile necesare pentru ca Parlamentul să voteze dacă mai are încredere în guvernul său.

”Dacă Jeremy Corbyn va depune o moțiune de cenzură, va fi dezbătută mâine. Dacă nu, guvernul va permite altor partide de opoziție să depună o moțiune. Deputații vor avea șansa de a dezbate o mișcare de neîncredere mâine”, a spus Theresa May.

Ea a adăugat că va purta discuții cu Bruxellesul pentru a vedea ce altă soluție ar fi acceptabilă. ” Mă voi întoarce la UE pentru a lua în considerare noi planuri”, a spus May.

Premierul britanic a mai precizat că va purta discuții cu partidele de opoziție despre o abordare alternativă pentru Brexit.

Cele mai importante idei din discursul Theresei May, de după vot: ”Dle președinte, Camera Comunelor a vorbit și guvernul va asculta.

Este clar că această cameră nu susține înțelegerea. Dar votul din seara asta nu ne spune nimic despre ceea ce susține. Nimic despre cum - sau chiar dacă - intenționează să onoreze decizia luată de poporul britanic într-un referendum pe care parlamentul a decis să-l o țină.

Oamenii, în special cetățenii UE care și-au stabilit domiciliul aici și cetățenii britanici care trăiesc în UE, merită clarificări cu privire la aceste întrebări cât mai curând posibil.

Cei ale căror locuri de muncă se bazează pe comerțul nostru cu UE au nevoie de această claritate. Prin urmare, cu permisiunea dvs., domnule Președinte, aș dori să vă prezint pe scurt modul în care guvernul intenționează să procedeze.

În primul rând, trebuie să confirmăm dacă acest guvern se bucură încă de încrederea Camerei. Cred că se bucură, dar având în vedere amploarea și importanța votului din seara aceasta, este bine să fie testat acest lucru.

Prin urmare, pot confirma faptul că, în cazul în care opoziția va solicita un vot de încredere, acesta va putea fi discutat mâine. Și dacă, așa cum sa întâmplat înainte de Crăciun, opoziția refuză să facă acest lucru, vom lua în considerare posibilitatea de a dezbate mâine orice propunere a opoziției, în cazul în care o vor formula. 

În al doilea rând, dacă această cameră confirmă încrederea în acest guvern, atunci voi organiza întâlniri cu colegii mei din DUP și parlamentarii cu funcții de conducere, pentru a identifica ce este necesar pentru a obține susținerea Camerei.

Guvernul va aborda aceste întâlniri într-un spirit constructiv, dar având în vedere nevoia urgentă de a face progrese, trebuie să ne concentrăm asupra ideilor care sunt într-adevăr negociabile și care au suficient sprijin în Camera Comunelor.

În al treilea rând, guvernul va explora apoi aceste idei cu Uniunea Europeană.”

++++++++++++++++++++++++++++++

Președintele Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a anunțat că a depus o moțiune de încredere la adresa Cabinetului Theresei May. Ea va fi dezbătură mâine,  ”astfel încât deputații să-și poată exprima opiniile cu privire la incompetența guvernului”.

++++++++++++++++++++++++++++++

Potrivit cotidianului ”The Guardian”, este cea mai categorică înfrângere a guvernului în parlaament din ”era democratică”.

”Înfrângerea din această seară este cea mai mare înfrângere a guvernului în era democratică. Acest grafic prezintă câteva dintre ele, pentru comparație”, a scris ”The Guardian”.

Reacțiile oficialilor UE

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a postat un mesaj pe Twitter, care lasă să se înțeleagă că Brexitul ar trebui revocat, punctează „The Guardian”. 

”Dacă o înțelegere este imposibilă și nimeni nu vrea un Brexit fără o înțelegere, cine va avea în cele din urmă curajul de a spune care este singura soluție pozitivă?”, a scris Tusk.

Jennifer Rankin, unul dintre purtătorii de cuvânt ai lui Tusk, a declarat: ”Regretăm rezultatul votului și solicităm guvernului britanic să-și clarifice intențiile cu privire la etapele următoare, cât mai curând posibil.

UE27 va rămâne unită și responsabilă, așa cum am fost de-a lungul întregului proces și vom căuta să reducem daunele provocate de Brexit.

Vom continua pregătirile noastre pentru toate rezultatele, inclusiv un scenariu fără acord. Riscul unei ieșiri dezordonate a crescut odată cu acest vot și, deși nu vrem să se întâmple acest lucru, vom fi pregătiți pentru acest lucru.

Vom continua procesul UE de ratificare a acordului încheiat cu guvernul britanic. Acest acord este și rămâne cea mai bună și singura modalitate de a asigura o retragere ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Jean- Claude Juncker, președintele Comisiei europene, a scris pe Twitter că regretă ”rezultatul votului din Camera Comunelor din această seară”. ”Îndemnăm #UK să-și clarifice intențiile cât mai curând posibil. Timpul aproape s-a scurs”.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.