Armata americană ajută Israelul să doboare dronele/rachetele iraniene. Iran: SUA să „stea departe”

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 14.04.2024 - 08:29
Armata americană ajută Israelul să doboare dronele/rachetele iraniene. Iran: SUA să „stea departe” - Foto: Twitter (Imagine, caracter ilustrativ)

Armata americană ajută Israelul să doboare sutele de drone și rachete de croazieră trase de Iran. Teheranul a cerut SUA să „stea departe” de conflictul său cu Israelul.

SHARE

Forţele americane poziţionate în Orientul Mijlociu doboară drone iraniene care vizează Israelul, a declarat un oficial al Departamentului de Apărare al SUA, în timp ce Iranul a lansat sute drone şi rachete asupra Israelului, relatează AFP.

De cealaltă parte, Iranul a cerut Statelor Unite să "stea departe" de operaţiunea lansată sâmbătă seara împotriva Israelului, care este "răspunsul" său la atacul împotriva consulatului iranian din Damasc.

Citește și: Războiul Iran - Israel: Consiliul de Securitate al ONU se întrunește de urgență

Armata americană ajută Israelul să doboare dronele/rachetele iraniene. Iran: SUA să „stea departe”

Armata americană ajută Israelul să doboare sutele de drone și rachete de croazieră trase de Iran. 

"În concordanţă cu angajamentul nostru neclintit faţă de securitatea Israelului, forţele americane din regiune continuă să doboare drone lansate de Iran şi care vizează Israelul", a spus un oficial al Departamentului de Apărare al SUA, sub rezerva anonimatului. 

"Forţele noastre rămân poziţionate pentru a oferi sprijin defensiv suplimentar şi pentru a proteja forţele americane care operează în regiune", a indicat sursa citată.

Citește și: Cum motivează Iranul atacul violent cu rachete și drone asupra Israelului? Planul lui Khamenei

Preşedintele american Joe Biden a asigurat sâmbătă Israelul de sprijinul său "neclintit" în faţa atacului Iranului. "Angajamentul nostru faţă de securitatea Israelului în faţa ameninţărilor din partea Iranului şi a aliaţilor săi (din regiune) este neclintit", a scris preşedintele american pe platforma X, postând o fotografie a unei reuniuni de urgenţă cu echipa sa de securitate naţională de la Casa Albă.

De cealaltă parte, Iranul a cerut Statelor Unite să "stea departe" de conflictul său cu Israelul.

"Acesta este un conflict între Iran şi regimul israelian asasin, de care Statele Unite TREBUIE SĂ STA DEPARTE!", a declarat misiunea iraniană la ONU într-un mesaj postat pe platforma X.

"Desfăşurată în baza articolului 51 din Carta Naţiunilor Unite referitoare la legitimă apărare, acţiunea militară a Iranului este un răspuns la agresiunea regimului sionist împotriva sediului nostru diplomatic din Damasc", explică misiunea iraniană la ONU.

"Cazul poate fi considerat închis. Cu toate acestea, dacă regimul israelian mai face o greşeală, răspunsul Iranului va fi considerabil mai sever", avertizează mesajul misiunii la Naţiunile Unite.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te