Mai multe tipuri de muniții promise anterior Ucrainei în timpul administrației Biden nu vor mai fi livrate momentan, potrivit oficialilor americani citați de presa internațională.
Anunțul care cutremură Ucraina. SUA opresc unele livrări de arme către Kiev: „America pe primul loc”
Decizia vine în urma unei analize efectuate de Departamentul Apărării, care a concluzionat că stocurile armatei americane au scăzut prea mult.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a declarat că această decizie reflectă o repoziționare strategică sub administrația președintelui Donald Trump: „Această decizie a fost luată pentru a pune pe primul loc interesele Americii, în urma unei revizuiri a sprijinului și asistenței militare acordate de națiunea noastră altor țări din întreaga lume. Forța forțelor armate ale Statelor Unite rămâne de necontestat – întrebați Iranul”, a transmis oficialul.
Potrivit unor surse citate de Reuters, printre livrările suspendate se află interceptoare de apărare aeriană, esențiale pentru respingerea atacurilor cu drone și rachete lansate de Rusia. Măsura vine într-un moment critic pentru Ucraina, după ce forțele ruse au desfășurat recent unele dintre cele mai ample atacuri aeriene de la începutul conflictului.
Citește și: Trump întoarce armele contra lui Putin. Înarmează Ucraina și impune Rusiei sancțiuni devastatoare
Trump nu exclude trimiterea de noi sisteme Patriot în Ucraina
Pe de altă parte, Pentagonul susține că decizia nu înseamnă o retragere completă a sprijinului.
„Departamentul examinează riguros și își adaptează abordarea pentru a atinge acest obiectiv, păstrând în același timp pregătirea forțelor americane pentru prioritățile de apărare ale administrației”, a explicat Elbridge Colby, subsecretar pentru politici.
Totuși, semnale de deschidere au existat recent la summitul NATO, unde Donald Trump s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Citește și: SUA dau Ucrainei un Patriot de 1.000.000.000$. George Simion se opune ajutoarelor trimise Kievului
Liderul de la Casa Albă a declarat că nu exclude posibilitatea trimiterii unor sisteme de rachete de apărare aeriană Patriot fabricate în SUA: „Ei doresc să aibă rachete antirachetă, OK, așa cum le numesc ei, Patriots. Și vom vedea dacă putem face unele disponibile. Și noi avem nevoie de ele”, a spus Trump.
Până în prezent, Statele Unite au furnizat Ucrainei echipamente militare și asistență în valoare de peste 66 de miliarde de dolari, începând cu februarie 2022, când Rusia a declanșat invazia pe scară largă.