sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Ambasadorul SUA a fost miercuri la Ministerul rus de Externe, privind garanțiile de securitate

Data publicării: 26.01.2022 • 19:50 Data actualizării: 26.01.2022 • 19:50
Ambasadorul SUA a fost miercuri la Ministerul rus de Externe/foto: ny1
Ambasadorul SUA a fost miercuri la Ministerul rus de Externe/foto: ny1

Ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, a sosit cu mașina sa la Ministerul de Externe al Rusiei miercuri, în jurul orei 19:30, ora Moscovei, a informat un corespondent TASS.

CNN a raportat că SUA intenționează să transmită miercuri Moscovei răspunsuri scrise la propunerile privind garanțiile de securitate.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat Dumei de Stat ăncă de dimineață că Rusia nu va publica un răspuns al SUA privind garanțiile de securitate, la cererea americanilor.

Rusia nu va publica întregul răspuns al SUA cu privire la garanțiile de securitate, dar, dacă va fi solicitat, se vor dezvălui condițiile generale, a precizat Lavrov.

„Americanii ne-au spus că nu trebuie să arătăm nimănui acest răspuns. Dacă au o asemenea atitudine față de tot ceea ce se întâmplă, probabil că nu putem publica un document american, dar esența reacției lor, conținutul reacției lor la documentele noastre, desigur, publicul din Rusia și din alte țări merită să fie informat despre asta. Sunt sigur că o putem face", a spus el.

Citește și

VIDEO Iohannis, după ședința CSAT: România este gata să găzduiască o prezență aliată crescută

Biden spune că SUA îl vor sancționa personal pe Putin dacă Rusia atacă Ucraina

Administrația SUA a informat autoritățile ucrainene cu privire la un răspuns scris la propunerile Moscovei privind garanțiile de securitate, luând în considerare și poziția Kievului, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, într-o conferință de presă.

Întrebat dacă oficialii ucraineni au fost consultați cu privire la ceea ce va conține acest răspuns, el a spus că da.

„Ne-am consultat pe larg cu aliații și partenerii noștri și, bineînțeles, când vine vorba de cea din urmă categorie, care include Ucraina, nu numai că i-am informat și le-am oferit o previzualizare a ceea ce va fi în acest raport, dar le-am solicitat în mod explicit feedbackul și am încorporat acel feedback în raportul nostru”, a spus Price.

„Dacă forțele ruse trec peste granița cu Ucraina, dacă există o invazie reînnoită, aceasta va primi un răspuns rapid, sever și unit nu numai din partea Statelor Unite, ci și din partea aliaților și partenerilor noștri”, a adăugat Price.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră