O şcoală pentru copii cu nevoi speciale din localitatea Rosrath, situată în apropiere de Koln, a fost închisă ca urmare a depistării a două cazuri de infectare cu varianta clada Ib a virusului mpox.
Alertă la o școală din Europa. Doi elevi, depistaţi cu o noua variantă a unui virus ucigaș
Autorităţile din districtul Rheinisch-Bergische au decis ca elevii să înveţe de la distanţă până vineri inclusiv, ca măsură preventivă.
Potrivit informaţiilor furnizate de DPA, patru membri ai unei familii din acest district, inclusiv doi copii de vârstă şcolară, au fost infectaţi cu virusul.
Autorităţile germane au plasat familia în carantină, iar până în prezent simptomele au fost uşoare. Se crede că infecţia s-a răspândit de la un membru al familiei care revenise dintr-o călătorie în Africa.
Citește și: OMS: Peste 46.000 de cazuri și 1.000 de decese: Epidemia de Mpox, o amenințare în creștere
Măsura de închidere a şcolii a fost luată în urma unor discuţii cu Institutul Robert Koch (RKI), agenţia germană pentru controlul şi prevenirea bolilor, şi alte instituţii specializate. Autorităţile au decis să prevină contactele apropiate între copii, pentru a limita riscul de răspândire a virusului mpox.
Virusul mpox, cunoscut anterior sub denumirea de variola maimuţei, nu este foarte contagios, iar răspândirea sa se face în principal prin contact fizic apropiat, cum ar fi actul sexual, îmbrăţişările sau sărutul. Simptomele includ erupţii cutanate, febră, dureri de cap şi musculare. Deşi decesele sunt rare, autorităţile continuă să monitorizeze evoluţia situaţiei.
Citește și: Criza Mpox pe cale să escaladeze: OMS decide dacă menține alerta globală
Conform datelor recente ale RKI, numărul cazurilor de mpox a rămas scăzut în Germania, iar niciun deces nu a fost raportat până în prezent.
Autorităţile germane consideră că riscul de răspândire rămâne controlat, însă măsurile de precauţie vor continua să fie aplicate, mai ales în rândul elevilor care necesită protecţie specială.