A murit Tina Turner, "Regina Rock’n Roll”, la 83 de ani. A fost abandonată de părinți când era mică

DE Alin Crișan | Actualizat: 25.05.2023 - 08:51
Tina Turner - Foto: Profimedia
Tina Turner - Foto: Profimedia

Tina Turner, "Regina Rock’n Roll”, a murit astăzi, la vârsta de 83 de ani, după o lungă boală, în casa ei din Küsnacht, lângă Zurich, Elveția.

SHARE

Într-o declarație, reprezentantul ei a spus: "Tina Turner, "Regina Rock’n Roll” a murit în mod pașnic astăzi, la vârsta de 83 de ani, după o lungă boală, în casa ei din Küsnacht, lângă Zurich, Elveția.”

A murit Tina Turner, "Regina Rock’n Roll”, la 83 de ani

"Cu ea, lumea pierde o legendă a muzicii și un model de urmat”.

"Regina Rock’n Roll” s-a născut la 26 noiembrie 1939, în orăşelul Nutbush din statul american Tennessee.

Tina Turner, născută Anna Mae Bullock, a avut o copilărie săracă. Mama ei, Zelma, a fost victima abuzului domestic, fiind agresată de tatăl artistei, Floyd Bullock. Ambii părinți au abandonat-o pe când era un copil, scrie The Sun.

Când era adolescentă, mergea deseori să asculte muzică la Club Manhattan din St. Louis, unde într-o seară, l-a cunoscut pe Ike Turner, solistul de la Kings of Rhythm.

Atunci viaţa ei s-a schimbat, devenind în scurt timp principala vocalistă a trupei Kings of Rhythm.

Citește și: Un alpinist care a cucerit Everestul de 17 ori avertizează: „Are mai puțină zăpadă, devine arid”

A înregistrat împreună cu Ike piesa A Fool In Love, care a ajuns un hit în topurile din Statele Unite.

Ike şi Anna s-au mutat în California, despărţindu-se de Kings of Rhythm, iar Anna şi-a schimbat numele în Tina Turner.

Cântăreața a fost la rândul ei abuzată de fostul soț și partener în muzică, Ike. Cei doi s-au căsătorit în 1962.

Tina Turner a reușit să iasă din căsnicia toxică în iulie 1976, pe când avea doar 36 de cenți în buzunar.

Curând, Phil Spector - unul dintre cei mai buni producători ai momentului - i-a propus Tinei să înregistreze piesa River Deep, Mountain High, care a ajuns, în Marea Britanie, pe locul 3 în topurile pop.

Succesul aduce noi fani în Europa, dar şi noi prieteni, printre care se numără şi membrii trupei Rolling Stones, care îi invită pe Tina şi Ike Turner să cânte în deschiderea noului lor turneu din toamna acelui an. 

În vara anului 1981, Tina Turner a susținut trei concerte la Hotel Ritz, unde a fost remarcată de Rod Stewart.

Acesta a invitat-o să cânte alături de el piesa "Hot Legs". Astfel, Tina Turner a devenit nu doar un star al anilor '60, ci și al anilor '80.

Ulterior, a cântat în deschiderea trupei Rolling Stones și a interpretat piesa "Honky Tonk Woman" alături de Mick Jagger.

Citește și: Ciucă, discuție telefonică cu Trudeau, premierul Canadei: „Se mizează pe dezvoltarea nucleară”

În decembrie 1983, melodia "Let's Stay Together" se afla pe locul 5 în topurile din Marea Britanie. Albumul "Private Dancer" a fost înregistrat la Capitol Records în aprilie 1984.

Următorul single a fost "What's Love Got to Do With It?", urmat de "Private Dancer".

Tina Turner a primit apoi propunerea regizorului australian George Miller de a juca în a treia serie a filmului "Mad Max - Beyond The Thunderdome", alături de Mel Gibson, iar artista a acceptat.

Tot în acea perioadă, noul ei single, "What's Love Got to Do With It?", a ajuns pe locul 1 în topuri.

Albumul "Private Dancer" s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare în întreaga lume și a inclus patru hituri: "Let's Stay Together", "What's Love Got to Do With It?", "Better Be Good to Me" și "Private Dancer".

În 1985, Tina Turner a câștigat două premii la Gala Premiilor Muzicale Americane, iar după spectacol, alături de mulți alți artiști de succes, a înregistrat piesa "We Are The World" pentru a ajuta poporul etiopian.

În același an, a primit trei premii importante la Premiile Grammy: Cea mai bună interpretă pop ("What's Love Got to Do With It?"), Cea mai bună interpretă rock ("Better Be Good to Me") și Cea mai bună înregistrare ("What's Love Got to Do With It?").

După succesul înregistrat cu albumul "Private Dancer", următorul ei album, intitulat "Break Every Rule", a fost lansat în 1986.

Acesta conținea două hituri - "Two People" și "What You Get Is What You See" - și a fost urmat de un an intens de promovare, cu apariții televizate, filmări de videoclipuri și un nou turneu.

În același an, Tina Turner a lansat și cartea autobiografică intitulată "Eu, Tina", care avea să devină subiectul unui film de succes câțiva ani mai târziu, potrivit The Sun.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te