Mark Feighin, un opozant rus, afirmă ca Anatoli Ciubais, o persoană apropiată a președintelui rus Vladimir Putin, s-ar putea să fi fost otrăvit.
Mark Feighin, un opozant rus, afirmă ca Anatoli Ciubais, o persoană apropiată a președintelui rus Vladimir Putin, s-ar putea să fi fost otrăvit.
Rușii fanatici își însemnează corpul cu un „Z” cu fierul roșu, ca să-și arate devotamentul față de președintele rus și războiul său din Ucraina.
Principala publicaţie de opoziţie în Rusia, Novaia Gazeta, este ţinta a două proceduri guvernamentale ce vizează încetarea apariţiei ediţiilor online şi tipărită.
Compania rusă Gazprom a redus, "din motive tehnice", furnizarea de gaze către Germania la a cincea parte din capacitatea gazoductului Nord Stream, conform datelor publicate de operatorul infrastructurii pe pagina web.
Occidentul se pregătește pentru o lume mai dură și mai puțin predictibilă. NATO își crește capacitatea militară în Europa de Est, iar UE se transformă, tot mai mult, dintr-un proiect economic într-unul strategic.
Cunoscută drept Nostradamus al Balcanilor, Baba Vanga, care a murit în urmă cu 25 de ani, la vârsta de 84 de ani, a prezis că Putin o să ajungă „Stăpânul Lumii” și, mai îngrijorător, a văzut și cel de-al treile război mondial, în care se vor folosi arme nucleare.
Preşedintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul că o continuare a sancţiunilor împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina riscă să declanşeze creşteri catastrofale ale preţurilor energiei pentru consumatorii din întreaga lume.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a condamnat difuzarea la televiziunea France 2 a unei convorbiri între preşedinţii Franţei şi Rusiei, Emmanuel Macron şi Vladimir Putin.