Un incendiu violent a izbucnit în zona triaj dintre Gara Basarab și Podul Grant. Au ars 16 vagoane. Pompierii au acționat cu 9 autospeciale de stingere și 5 cinsterne.
Un incendiu violent a izbucnit în zona triaj dintre Gara Basarab și Podul Grant. Au ars 16 vagoane. Pompierii au acționat cu 9 autospeciale de stingere și 5 cinsterne.
Pompierii intervin, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un hotel din apropierea Centrului Vechi al Capitalei.
Au rămas pe străzi chiar de Crăciun, după ce casele au luat foc. Totul de la un scurt circuit. Iată unde s-a întâmplat asta și cum au reușit pompierii să stingă vâlvătaia.
Este Ajunul Crăciunului, iar azi, copiii din întreaga lume împodobesc bradul sub care va pune Moșul cadouri. Pompierii ne aduc aminte că trebuie să-l ținem departe de foc.
Incendiu în sala de plen a Senatului. Senatorii au fost evacuați de pompieri. Iată de la ce a pornit incendiul și ce au declarat cei prezenți în sală.
Gestul emoționant făcut de o pisică, salvată din incendiu, de pompieri. De ce s-a întors înapoi în foc? Ce lecție de viața a dat oamenilor.
O explozie a avut loc într-un bloc din municipiul Galați, în urma căreia o femeie a fost grav rănită, iar ușile a încă șase locuințe au fost avariate.
24.000 de angajați ai Ministerului de Interne vor fi prezenți la datorie în perioada minivacanței de 4 zile, ce cuprinde perioada 20 noiembrie - 3 decembrie.