Executivul are în vedere un document prin care se propune introducerea unei metode prin care CASS-ul încasat în anul 2022 de la pensionari să fie restituit, după ce CCR a stabilit că hotărârea inițială este una neconstituțională.
Executivul are în vedere un document prin care se propune introducerea unei metode prin care CASS-ul încasat în anul 2022 de la pensionari să fie restituit, după ce CCR a stabilit că hotărârea inițială este una neconstituțională.
Mafiotul Nicu Patron, recuoscut ca șeful "hoților în lege", a comandat mai multe asasinate și a condus cu mână de fier o grupare care-și afla baza în România, Moldova, Transnistria, Bulgaria, Serbia şi sudul Ucrainei, dar opera în țările veste-europene. CCR l-a făcut scăpat.
USR a depus în Parlament un proiect pentru modificarea legii Curţii Constituţionale, a anunţat deputatul USR Stelian Ion, susţinând că în ultimii ani CCR "şi-a arătat limitele" şi este momentul unei reforme a acestei instituţii.
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările depuse de USR, AUR şi Avocatul Poporului cu privire la cele trei legi ale Justiţiei adoptate în Parlament,.
Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu legea prin care unităţile administrativ-teritoriale pot achiziţiona simplificat terenuri agricole din extravilan.
O decizie luată în martie de CCR a dus la dezincriminarea contrabandei, cu excepția situației în care infractorul este prins chiar pe fâșia de frontieră cu țigările în brațe sau a celei în care este prins cu mai mult de 500 de pachete la el.
O judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie ridicată de Elena Udrea în legătură neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale în baza cărora instanţa i-a pus sechestru pe avere.
Noul președinte al Curții Constituționale, Marian Enache, susține că statul are obligația de a judeca pensiile speciale în raport cu realitățile socio-economice. El a precizat că se pot adapta acestor ”realități” toate pensiile speciale, mai puțin cele ale magistraților.