Fostul premier Adrian Năstase a primit, vineri, titlul „Doctor Honoris Causa” al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, ca o recunoaştere pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată, la ceremonie fiind prezent şi ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, care a condus Comisia de Laudatio.
Adrian Năstase este, din 2001, profesor onorific al universităţii de stat din Arad, iar conducerea a decis ca pentru „meritele excepţionale în apărarea şi promovarea interesului naţional ca diplomat" să-i acorde titlul, potrivit Agerpres.
Fostul premier a fost condamnat cu executare în două dosare pentru corupţie la nivel înalt, pentru care a făcut 500 de zile de pușcărie
Comisia de Laudatio, condusă de Ecaterina Andronescu, a arătat că titlul este acordat "în semn al aprecierii pentru întreaga activitate ştiinţifică şi academică, pentru rolul avut în dezvoltarea României".
La ceremonie au fost prezenţi, printre alţii, ministrul Ecaterina Andronescu şi Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, cei doi evocând, în discursurile ţinute, momente din colaborarea cu fostul premier.
Ecaterina Andronescu a amintit de rolul lui Năstase în integrarea României în Uniunea Europeană şi în NATO.
„Sunt convinsă că istoricii vor face o radiografie corectă a perioadei respective şi îl vor aşeza pe Adrian Năstase acolo unde îi este locul, între cei care au contribuit esenţial la o Românie europeană", a declarat ministrul Educaţiei.
Răzvan Theodorescu a afirmat că mulţi nu ştiu că Năstase a avut un „rol decisiv" în declararea Sibiului drept Capitală Culturală a Europei.
"Adrian Năstase a avut un rol decisiv în faptul că Sibiul a devenit Capitală Culturală a Europei, alături de Luxemburg. Lucrul acesta trebuie să-l recunoască toată lumea, inclusiv fostul primar al Sibiului (Klaus Iohannis - n.r.), care uneori e amnezic din acest punct de vedere", a spus vicepreşedintele Academiei Române.
În discursul său, Năstase a vorbit despre „criza actuală a dreptului internaţional" şi rolul diplomaţiei în evoluţia României.
El s-a declarat „emoţionat" să asculte „cuvinte foarte frumoase" la adresa sa, din partea membrilor Comisiei de Laudatio.
„Mă bucur că, uneori, putem să selectăm din destinul unora dintre persoanele publice aspecte pozitive, elemente care pot fi aduse în prezent, pentru a fi eventual utile ca lecţii pentru cei mai tineri", a spus Năstas