Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, cu privire la iniţiativa de plafonare a preţului la alimente, că a insistat să fie folosit un proiect pilot pe trei luni, pentru a vedea dacă funcţionează.
Liderul liberalilor a precizat că acest proiect a fost extins cu încă trei luni, a fost extinsă gama de produse, dar a constatat că nu funcţionează.
Vom cumpăra alimente la preţ redus încă trei luni
Nicolae Ciucă a declarat, duminică la Prima News că, după ce preţurile au crescut la produsele de bază, au fost căutate soluţii şi s-a ajuns la ideea unor plafoane.
„În perioada în care am fost prim-ministru au fost câteva momente care au elevat, au sărit preţurile foarte mult la carburant, la produsele lactate, la ulei, ajunsese la un moment dat să nu se mai găsească.
Au fost temerile acelea generate de situaţia din Ucraina, plus inflaţia, plus criza energetică şi aşa mai departe. Şi am căutat soluţii şi atunci am avut întâlniri cu toţi jucătorii din piaţă.
Citeşte şi: Cozonac, bulion, smântână - noi alimente compensate. Guvernul a mărit lista cu adaos plafonat
După toate discuţiile şi după o convingere proprie, impunerea unor astfel de plafoane nu funcţionează tot timpul, pentru că atunci când discuţi cu un retailer poate să se angajeze să menţină sau să reducă preţul pe o anumită gamă de produse, dar poate să o joace din creşterea preţurilor la celelalte produse pentru că dacă ar fi să urmărim şi sa vedem care sunt efectele, ar trebui să înţelegem că la nivelul retailerului se produce o plafonare a profitului, o scădere a profitului”, a explicat liderul PNL, conform News.ro.
El a fost întrebat dacă i-a spus lui Marcel Ciolacu că nu este de acord cu această propunere.
„Foarte onest am discutat. Se venise atunci cu o idee să se aplice pe termen mai mare. Am discutat de şase luni şi, la sfârşit, am insistat şi l-am rugat pe premier să folosească un proiect-pilot, să vedem dacă funcţionează pe trei luni, cum funcţionează, şi aşa s-a şi aplicat şi a fost aplicată trei luni.
Citeşte şi: Coșul de cumpărături va fi mai ieftin în curând. Cât vor costa alimentele până în ianuarie 2024
Acum s-a extins cu încă trei luni şi s-a lărgit şi gama de produse, doar că am putut să constatăm cu toţii că nu funcţionează aşa şi din discuţiile pe care le-am avut cu producătorii a rezultat foarte clar că practic astfel de măsuri se răsfrâng la nivelul lor, pentru că ei sunt cei care generează preţul”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.
Liderul PNL a fost întrebat de ce dacă s-a insistat în continuare cu acest proiect dacă fusese numai pe trei luni. „Pentru că s-a lăsat impresia că funcţionează”, a declarat fostul premier.
Întrebat cine a lăsat această impresie, Nicolae Ciucă a răspuns: „La nivelul celor cu care s-a discutat la nivelul retailerilor… “ Moderatorul a afirmat că Guvernul se minte singur.
Vin Sărbătorile
„Nu se minte singur, pentru că nu poate să se mintă singur. Este vorba de dialog. Vă rog să mă credeţi că, în toată această administrare a oricărei situaţii de la nivel guvernamental, sunt păreri pro şi păreri contra şi, în funcţie de context, se generează o anumită decizie. La vremea respectivă probabil că cei care au zis că funcţionează au influenţat şi decizia”, a declarat Ciucă.
Pe 17 octombrie, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat că măsura plafonării adaosului comercial va fi prelungită cu trei luni, până la sfârşitul lunii ianuarie 2024, lucru pe care l-a convenit cu procesatorii şi comercianţii, în contextul în care vor veni sărbătorile de iarnă.
Social-democratul a adăugat că va fi extinsă şi lista alimentelor cu adaosul comercial plafonat şi va include şi orezul, bulionul, margarina, smântâna, drojdia, cozonacul, varza murată sau usturoiul.
Caracter temporar
Pe 20 octombrie, Ministerul Agriculturii a postat în transparenţă decizională proiectul de ordonanţă de urgenţă ce vizează modificarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare.
„Având în vedere că urmează perioada de iarnă, când cheltuielile cu utilităţile în locuinţe şi gospodării cresc şi, ţinând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă nevoia de consum creşte, iar bugetul destinat cumpărăturilor vizează cu preponderenţă achiziţia de alimente, pentru a veni în întâmpinarea consumatorilor, s-a considerat ca fiind necesară extinderea perioadei de aplicare a prevederilor OUG nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare pentru o nouă perioadă de 90 de zile”, informează MADR.