Executivul își va angaja răspunderea pe pachetul 2 de reforme care va include și modificarea pensiilor speciale, undeva la jumătatea lunii august, potrivit vicepremierului.
„Am început cu această categorie (pensiile din justiție, n.r.) pentru că aici sunt cele mai mari diferențe față de pensiile standard de contributivitate. Într-adevăr, sunt și alte pensii”, a declarat Tanczos Barna.
Tanczos Barna: Pensiile speciale vor fi tăiate. Toate. Reforma va continua
„Pensiile magistraților, pensiile polițiștilor, celor din armată se bazează pe parțial pe contributivitate, adică cât ți s-a reținut în timpul activității din salariu pe contribuțiile la CAS și e diferență pentru anumite categorii.
Așa cum ați spus și dvs. cei din MAI, cei din serviciile secrete, cei din MApN, pentru a completa acea perioadă având în vedere că se pensionează la o vârstă mai fragedă (…). Echitatea socială înseamnă să adresăm și această problemă”, a explicat vicepremierul.
Tanczos Barna a spus că în perioada următoare va fi o etapă firească de consultare publică și de dialog instituțional, pentru a evita probleme de neconstituționalitate:
Citeşte şi: Discuții despre pensiile speciale. Bolojan, Radu Marinescu, șefii ÎCCJ, întâlnire cu Nicușor Dan
„Dar cu siguranță și modul de formulare și modul de parcurgere a etapelor de discuții, dialog, consultare publică, discuțiile cu instituțiile implicate, sunt la fel de importante, pentru că altfel avem probleme de neconstituționalitate. Sau putem avea, am putea avea probleme de neconstituționalitate”.
Potrivit vicepremierului din partea UDMR, reforma pensiilor speciale este asumată la nivelul coaliției, conform Digi24:
„Coaliția și-a asumat la formarea Guvernului această reformă. Au fost stabilite și asumate milestone-urile după care mergem, acele borne care sunt bătute în cuie: acel 70% care se raportează la salariul net, nu la salariul brut, acea creștere cu 10 ani – numărul de ani care trebuie să fie munciți practic.
Citeşte şi: CSM anunță „nucleara" pe pensiile speciale. Refuză tăierile de 10.000 lei. Dan și Bolojan, la zid
De magistrați – 65 de ani, vârsta de pensionare, și de acolo, dacă cobori și te pensionezi mai repede, ai dreptul de a pierde câte 2% pe an.
Deci aceste lucruri sunt asumate de coaliție și urmează parcurgerea etapelor constituționale, pentru a intra în linie dreaptă în probabil două săptămâni în Parlament, printr-o asumare a răspunderii.
Cu cea mai mare probabilitate, aceasta va fi modalitatea de adoptare.”
Tanczos Barna a explicat căp acest al doilea pachet de reforme vizează schimbări structurale în ceea ce privește funcționarea statului și aceste este motivul pentru care este nevoie de o etapă suplimentară de consultări:
Tanczos Barna: Pensiile speciale vor fi tăiate. Toate. Reforma va continua - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
„La Coaliție practic nu s-a amânat nimic, pentru că acest pachet 2 înseamnă câteva reforme profunde în ceea ce privește structura și funcționarea statului – la nivel central sau la nivelul autorităților locale.
Cu siguranță este mai complicat decât să decizi dacă TVA-ul este de 21% sau este de 19%. Și atunci, parcurgerea etapelor de consultare o să dureze două săptămâni în plus, însemnând că undeva la mijlocul lunii august vom avea și procedura de asumare a răspunderii.”