Aşa cum numărul de contracte făcute pentru transporturile de mărfuri indică intensitatea activităţii economice, numărul de locuinţe construite indică gradul de dezvoltare economică al unui stat.
Or, România, la acest capitol, a stat întotdeauna foarte prost. În SUA, Criza Subprimelor a dus la eliminarea întregului fond imobiliar care stătea pe credite neperformante şi construirea altuia complet nou, viabil.
La noi, piaţa apartamentelor este dominată în continuare de fondul imobiliar al blocurilor construite în epoca comunistă, cele mai căutate fiind cele inaugurate în anii 80, încă noi şi azi, comparativ cu celelalte, şi realizate la standarde seismice, după revizuirea acestora, în urma cutremurului din 4 martie 1977.
Scad imobiliarele. Sub 1.000 de locuinţe date în folosinţă în primul trimestru
Imaginea livrării de locuințe poate fi înțeleasă doar când privim în ansamblu și vedem cum au evoluat livrările anuale în perioada 1990-2024.
Acestea sunt influențate de contextul economic, evoluția pieței, a prețurilor și a puterii de cumpărare. Anul acesta, 962 de locuințe au fost date în folosință în T1 2025, cu 398 mai puține decât în T1 2024.
57,9% dintre locuințele livrate sunt în mediul urban, comparativ cu 54,1%, în primul trimestru al anului trecut. 95,8% au fost realizate cu surse private de finanțare, restul din fonduri publice.
Citeşte şi: Țeapă imobiliară de 8.700.000 €, în stil Nordis, în Prahova. 14 inculpați, trimiși în judecată
455 de locuințe livrate în primul trimestru au fost realizate din fonduri publice, în creștere față de aceeași perioadă de anul trecut. Regiunea București-Ilfov are 34,8% dintre locuințele livrate în T1 2025, în creștere de la 27,8%, în T1 2024, conform termene.ro.
Clădire de locuinţe tipică dintr-o dezvoltare nouă - Foto: Pexels/Jose Joaquin Guevara
După anul 1990, ritmul locuințelor noi livrate a scăzut aproape constant, până în anul 2000, când se situa la sub 27.000 de unități, ca un simptom al ritmului scăzut de dezvoltare economică.
Citeşte şi: Cum a devenit furnizor de curent un dezvoltator imobiliar român? A legat blocul clandestin la stâlp
Piața a început să se redreseze în anul 2004, când a trecut de pragul de 30.000 pe an, culminând cu un vârf, în anul 2008, când s-au livrat peste 67.000 de locuințe.
Perioada anilor 2011 – 2014 a fost una de corecție, cu livrări în jur de 40.000 – 45.000 pe an. Însă între 2015 și 2020 livrările au crescut din nou.
Vârful absolut a fost atins în anul 2022, cu 73.332 locuințe, urmat de un declin ușor în anul 2023 (70.957) și o scădere mai pronunțată în anul 2024, până la 60.787 unități.