Ministrul Dezvoltării a semnat 2.019 contracte prin PNRR în valoare totală de peste 15 miliarde lei

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat 180 de noi contracte de finanţare, depuse în cadrul primului apel de proiecte pentru componenta C10 – Fondul Local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, anunţă ministerul.
Contractele au fost încheiate între autorităţile publice locale din 171 de unităţi administrativ-teritoriale şi Ministerul Dezvoltării, au o valoare totală de 493.742.668,76 lei.
Ele vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde prin construirea de piste pentru biciclete (şi alte vehicule electrice uşoare) la nivel local/metropolitan şi achiziţionarea de puncte de încărcare pentru vehicule electrice.
Citește și: Ministrul Apărării: 2022 a fost plin de provocări pentru securitatea regională
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 2.019 contracte de finanţare, în valoare totală de 15.779.217.340,04 de lei, a precizat ministrul, scrie News.ro.
Citește și: Poliția rutieră din Bacău a oferit căști bluetooth șoferilor aflați în trafic