Organziația spune, într-un comunicat, că a semnalat în numeroase rânduri, atât public, cât și prin comunicări transmise factorilor de decizie, situația extrem de dificilă pe care o întâmpină retailul nealimentar din România. După o perioadă de 3 luni în care magazinele au fost închise prin decizii ale autorităților, odată cu redeschiderea centrelor comerciale vânzările au rămas sub nivele mult inferioare celor de anul trecut.
În medie, scăderile vânzărilor din magazine în ultimele luni au ajuns la 60%-80%, iar situația este extrem de dramatică. Inclusiv cu ocazia Black Friday, vânzările din magazine fost cu aproximativ 50% mai mici decât cele de la ediția anterioară, din anul 2019. Primele magazine care au intrat în faliment sunt cele ale micilor companii din domeniu, unde nu există o contrabalansare a pierderilor de piața locală cu veniturile de pe piețele externe.
Închidererea magazinelor din retailul nealimentar va avea un impact economic și social negativ pe termen lung, fiind extrem de dificil și de puțin probabil ca, odată închise, aceste afaceri să se mai poată redeschide pe viitor. Roretail solicită ca măsurile de compensare promise de autorități să se materializeze cât mai rapid, fiecare zi care trece fără niciun fel de sprijin sau orizont de timp privind susținerea concretă a industriei, urmând să conducă la noi și noi falimente în retailul nealimentar.
Roretail – Organizaţia Patronală a Retailerilor din România este o asociație înființată în anul 2014, care grupează peste 1.000 de magazine din România, din retailul nealimentar și din HoReCA din centrele comerciale, grupând deopotrivă branduri naționale și internaționale și însumând peste 12.000 de angajați, potrivit startupcafe.ro.