De ce nu e România încă o putere agricolă? „Culturile arată bine, dar fermierii au dificultăți să se descurce
Prof.dr. Gerard Jităreanu, rectorul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, spune că anul agricol 2025 – 2026 arată, cel puțin până în luna mai, ca unul cu potențial de producții semnificative.
Culturile de toamnă arată bine, în Moldova a plouat destul, iar primăvara nu a adus înghețurile care au afectat agricultura în alți ani. Dar, dincolo de vreme, marea problemă a agriculturii românești rămâne finanțarea fermelor: datoriile mari strânse din pandemie pot falimenta chiar și afacerile ce pot părea profitabile acum.
Invitat la ZDI TV, în emisiunea „20 de minute”, Gerard Jităreanu a explicat că agricultura nu poate fi judecată doar după cum arată câmpurile la jumătatea lunii mai. Deși anul pare promițător, prețurile au rămas la fel, dar costurile consumabilelor au crescut (motorina, îngrășămintele etc.), multe datorii au fost rostogolite, iar astăzi fermele se află în dificultat. Prețurile de vânzare care nu au ținut pasul cu scumpirile din ultimii ani.
„Dacă ne referim la anul agricol 2025–2026, trebuie să privim lucrurile începând din toamna anului trecut. Putem spune că toamna nu a fost cea mai prietenoasă cu fermierii, pentru că au fost precipitații bogate, zile după zile, și au fost mari probleme la recoltatul culturilor din 2025. Foarte mulți fermieri au recoltat porumbul până după Crăciun, în ianuarie chiar. Și sigur, asta a afectat calitatea și nivelul producției”, a spus prof.dr. Gerard Jităreanu.
Pentru culturile de toamnă, în schimb, semnele sunt mai bune. Grâul și rapița au avut condiții meteo potrivite, iar lipsa înghețurilor de aprilie a contat mult. Mai mult pe ziaruldeiasi