Blocajele au loc la doar două zile după ce Liviu Dragnea a cerut ANAF și vameșilor să controleze TIR-urile cu marfă străină. Pe de altă parte, mai mulți antreprenori români au declarat că transporturile pe care le așteptau sunt blocate în vămi de peste 24 de ore, timp în care legumele aduse din Uniunea Europeană sunt în pericol să se strice, potrivit G4media.
Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) face un apel la autorități, într-un comunicat de presă, să țină cont de blocajele din vămile din toată țara, blocaje care periclitează aprovizionarea magazinelor.
„Camioanele, care provin inclusiv din UE, adică din spațiul european de liberă circulație a mărfurilor, sunt sigilate de ANAF în vederea controlului, însă inspectorii nu fac față volumului mare de marfă ce trebuie controlată, prin urmare aceasta se deteriorează. Acest blocaj, care durează deja de peste o zi, afectează atât consumatorii, cât și comercianții”, arată AMRCR în comunicatul citat.
Marii retaileri cer ca acțiunile de combatere a comerțului ilicit „să fie făcute cu discernământ, astfel încât activitatea celor care operează cu bună-credință, în condiții de legalitate deplină, să nu fie afectată. Avem o luptă comună, suntem parteneri cu autoritățile, dar ne dorim să găsim împreună un mod de cooperare din care consumatorii să nu aibă de suferit și familiile din România să aibă legume și fructe pe masa de Paște”.