Digul s-a rupt pe o lățime de 80 de metri și din iaz au fost expulzați în câteva minute 300.000 m³ de steril.
Dezastrul de la Certej, din 1971, când 300.000 tone de steril au ras valea: Au murit zeci de oameni
Nămolul toxic a acoperit, în numai un sfert de oră, zeci de kilometri pătrați, cu straturi de până la jumătate de metru.
Valul acid de steril a înghițit într-un sfert de oră și a ras de pe fața pământului șase blocuri de locuințe cu 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, șapte locuințe individuale și 24 de gospodării au fost distruse sau avariate.
Citește și: Povestea celui mai mare cal din lume: „Mamutul” cântărea 3 tone la doar 4 ani și avea peste 2 metri
Dezastrul a provocat 89 de morți și 76 de răniți.
Cianura folosită în procesul de extracție, care se găsea în nămolul scurs, a ars hainele de pe victime.
Toate cadavrele care au fost scoase din mâl erau goale.
Deși la Primărie s-au înregistrat 82 de acte de deces, autoritățile au anunțat oficial la radio și televiziune un număr de 48 de morți, pentru a nu fi nevoite să declare doliu național, potrivit apuseni.info.
După jumătate de secol
La jumătate de secol de la catastrofa din toamna anului 1971, satul Certeju de Sus din Hunedoara a rămas împânzit de ruine minelor Certej şi Coranda, în timp ce vechiul iaz de steril al Certejului a fost cucerit de natură.
Alte două foste iazuri de decantare înfiinţate în deceniile trecute în vecinătatea aşezării nu mai sunt folosite şi se află într-o stare avansată de eroziune.
Citește și: Copacul vechi de 5.000 ani, cel mai bătrân de pe Terra, care conține informații prețioase: E unic
Activitatea minieră din ţinutul bogat în zăcăminte de aur, argint, minereuri complexe şi metale preţioase s-a încheiat la mijlocul anilor 2000, după aproape trei secole în care s-a derulat fără întrerupere.
Au rămas terenuri neecologizate, clădiri miniere închise şi galerii de mină ruinate sau blindate.
Statuia unui miner, vandalizată, veghează în centrul localităţii, deasupra blocurilor construite în anii ´70 pentru sutele de familii de mineri aduse în zonă.
Tragedia, vie în amintirile localnicilor
Unii localnici au rămas cu amintiri vii despre noaptea tragediei şi zilele care i-au urmat.
Ioan era un tânăr muncitor în satul care la începutul anilor ´70 trecuse prin mari transformări.
„Se construiau blocuri, exploatarea se extinsese, iar sute de oameni au fost aduşi din Moldova pentru a munci la minele din zonă. Cu câteva zile înainte de catastrofă, Certejul sărbătorea 225 de ani de minerit, iar zeci de angajaţi ai minei, în primul rând şefii ei, au fost decoraţi pentru merite deosebite, printr-un decret dat de Nicolae Ceauşescu”, îşi aminteşte localnicul, în vârstă de 80 de ani.
Citește și: Misterul Annei Maria Taigi, sfânta care deși a murit în anul 1837, pare că doarme liniștită „în pat”
În noaptea în care s-a produs dezastrul, localnicul împreună cu câţiva apropiaţi şi membrii ai familiei pregăteau ţuica la cazanul din gospodăria socrului său, la circa trei kilometri de locul iazului de decantare.
„A fost o pană de curent care a lăsat totul în beznă şi, imediat am început să auzim, tot mai clar, trosnetele şi vuietele puternice venite dinspre mină. Am simţit că pericolul se apropie de noi ca o avalanşă puternică, dar am rămas înmărmuriţi până când, dintr-o dată, am început să distingem glasurile oamenilor: <Mă înec, mor, mă înec, mor>”, îşi aminteşte vârstnicul.
A doua zi, primele 52 de victime ale prăbuşirii iazului de decantare, culese din mâlul toxic şi dintre dărâmăturile blocurilor şi ale caselor luate de viitură, au fost depozitate în căminul cultural.
„Oamenii din zonă, care supravieţuiseră, au fost chemaţi de autorităţi să identifice cadavrele. Printre morţi erau o mulţime de copii, ale căror trupuri, dezbrăcate, erau înşiruite pe jos. Corpurile erau strivite în aşa hal, încât cu greu la mai puteai recunoaşte”, spune fostul muncitor.
Citește și: Luna marțiană Deimos, fotografiată de o sondă spațială a Emiratelor Arabe Unite, de la mică distanță
De asemenea, cu cinci ani înaintea catastrofei, digul iazului se mai rupsese o dată, dar fără a face victime. Fiind iarnă, sterilul era îngheţat astfel că prăvălirea unui volum mare nu a putut avea loc.
După tragedia din 1971, mina a continuat să funcţioneze până în 2006, când statul român a renunţat la exploatare, potrivit adevărul.ro.
