România închide școli, iar Newsweek a scris pe larg despre acest fenomen care pare ireversibil. În 2010 existau, în România, un număr de 7.588 de școli pentru ca, în 2018 să avem 7.200, iar un an mai târziu să avem doar 6.293.
Această scădere vine cu „tragedii” pe toate liniile: numărul bibliotecilor și al volumelor puse gratuit la dispoziția tinerilor scad considerabil.
La revoluție, România avea 2.620 de biblioteci comunale, cifră care s-a menținut până în 2000 când s-a ajuns la 2.618. În 2010 mai existau un număr de 2.534 de biblioteci comunale. Apoi, a început declinul. În ultimii zece ani, s-au închis 781 de biblioteci la sate, în medie aproape 80 pe an.
Citește și: De „Ziua lecturii”: 8.000 de biblioteci închise de la Revoluție. 100 pe an doar în satele patriei
Închiderea bibliotecilor mai are o urmare: se împuținează numărul volumelor la care elevii au acces în mod gratuit. Potrivit cifrelor oficiale, numai în anul 2020, au dispărut 2,5 milioane de volume.
Citește și: 2.500.000 volume, dispărute în anul în care autoritățile au închis 400 biblioteci publice și școlare
Vremurile în care școlile se deschideau
La mijlocul secolului al XVIII-lea, iezuiţii deţineau cel mai important sistem de educaţie, cu reţele în întreaga lume. În 1773 însă, ordinul a fost interzis temporar. Doi ani mai târziu, printr-un edict al Mariei Tereza, clădirea convictului iezuit din Viena s-a transformat în sediu al Seminarului Greco-Catolic Santa Barbara.
Aici au învăţat Petru Maior (care a funcţionat ulterior şi ca prefect de studii), Ion Budai-Deleanu (fost şi cântăreţ în biserica instituţiei), Gheorghe Şincai, Vasile Raţiu, Ioan Para, Vasile Ladislau Pop şi alţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene.
Acolo şi-au dat seama de marea asemănare a limbii lor materne cu latina în care învăţau şi italiana ce-o auzeau vorbită. „Suntem urmaşii Romei", va fi stindardul mişcării iluministe româneşti şi clipa de trezie a conştiinţei naţionale. Corifei ai mişcării sunt socotiţi Ion Budai Deleanu (1760-1820), Samuil Micu Klein (1745-1806) şi Gheorghe Şincai (1754-1816), după cum arată historia.ro
A înființat 300 de școli, a scris Gramatica și Alfabetul
Gheorghe Șincai s-a distins prin „îndârjirea” cu care a luptat pentru ca învățătura să ajungă la cât mai mulți oameni. S-a născut pe 27 februarie 1754, Râciu, Mureș.
Datorită faptului că învăţa bine, a fost luat sub ocrotirea cardinalului Ştefan Borgia, care era secretar la „De propaganda fide” şi care l-a numit pe Şincai custode al bibliotecii acestei instituţii, iar apoi a cerut şi a obţinut pentru el de la papa Pius al VI-lea favoarea de a putea să viziteze şi bibliotecile Vaticana, Sopra la Minerva şi Benedictina, unde Şincai a primit inclusiv un specialist care să îl ghideze prin biblioteci şi să-i indice sursele în care se vorbea de români.
Fiindcă după o muncă intensă de cercetare desfăşurată în arhive și biblioteci din Roma, Șincai devine pasionat de istoria românilor, fiind preocupat de originea latină a poporului și a limbii române. Astfel, el a copiat şi transcris cu exactitate orice fel de referire la istoria românilor, arată radiromaniacultural.ro
În anul 1779 Şincai își ia doctoratul în filosofie și teologie
A adus o contribuție fundamentală în acțiunea de răspândire a culturii în mediul rural. A elaborat, alături de Samuil Micu, prima gramatică tipărită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”.
Vorbea nu mai puțin de 7 limbi străine printre care greaca veche sau latina. A urmărit cu asiduitate să lumineze masele și a întemeiat 300 de de școli confesionale greco-catolice. În anul 1784 a fost numit director general al școlilor românești unite din întreaga Transilvanie, propus de episcopul Grigore Maior.
A tradus și a elaborat manualele fundamentale: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica și Catehismul, adaptând sau creând terminologia necesară înțelegerii acestora de către elevi.
Trece prin momente complicate când dă în patima alcoolului. În 1794, a fost întemniţat şi destituit din funcţia de director al şcolilor naţionale din Marele Principat.
În 1811 a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, intitulată amplu: Hronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese.
„Hronica” propagă ideea românităţii, originea latină a poporului român, continuitatea lui pe teritoriul vechii Dacii, fiind singura istorie de sinteză, ştiinţific alcătuită, a întregului popor, prin valoarea şi bogăţia informaţiilor fiind peste tot ce se publicase până atunci în literatura noastră istorică.
Alungat, dispare
În anul 1812, Şincai pleacă pe jos la Blaj, cărând în spinare saci cu documente şi manuscrise, fiind primit rece de clerul greco-catolic, în rândurile căruia îşi făcuse duşmani când se făcuseră alegeri pentru episcop pentru Blaj, votând atunci pentru contracandidatul actualului episcop Bob.
Tot pe jos s-a îndreptat Şincai, apoi, spre Cluj, pentru a obţine autorizaţia de publicare a „Hronicii…”, însă cererea sa a fost respinsă, autorităţile afirmând că „opera e vrednică de a fi aruncată în foc iar autorul de pus în furci”.
Ulterior acestor momente, Şincai a dispărut fără ca nimeni să ştie încotro s-a îndreptat.
Misterul morții sale
Se știe că s-a stins în anul 1816, dar multă vreme ultimii ani de viață au fost învăluiți de mister.
Prezenţa lui a fost menţionată pentru ultima dată în 1814, când un protopop din Bistriţa susţinea că l-ar fi întâlnit undeva pe lângă Dej, scrie Ioan Ardeleanu Senior, într-un studiu publicat în volumul "Monografia localităţii Bobota, între istorie şi memorie" şi preluat de revista "Caiete Silvane".
Doi ani nu se mai știe absolut nimic despre el.
Abia, jumătate de secol mai târziu, un articol publicat în ziarul Concordia face lumină
Grigoriu Gael, cel care susţinea varianta morţii lui Şincai la Bobota.
„Bobota/com.Sătmariu, 30 iunie 1866/.
După cercare de mai mulţi ani, mi-a succes a afla locul şi timpul morţii preafericitului cronicar şi istoric al românilor Georgiu Şincai, el adecă, după multele lupte, persecuţiuni şi suferinţe, înfrânt de boală şi etate, s-a retras în urmă la comitele Vass în Szinye, lângă Caşovia, şi, în 2 noiembrie 1816, în etate de 75 ani a repausat, în Szinnye, unde numai doi oameni bătrâni se mai află, care îşi aduc aminte de repausatul.
Mormântul lui nu se poate arăta, care ar fi, căci nici monument, nici cruce sau altceva epitafiu nu-l osăbeşte de celelalte morminte – despre înmormântare achid aci în original Extrasul matricular din parohia Keletsény a cărei filială este Szinnye; te rog să binevoieşti a da publicităţii această descoperire interesantă; totodată sunt rugate toate ziarele româneşti a reproduce această descoperire în preţioasele coloane a foilor sale, ca să devină la cunoştinţa publică. D. paroh, M.O. Frate în Cristos, Ioanne Szedlak din Keletsény merită recunoştinţă pentru asta descoperire, care s-a promis, că în obiectul acesta va cerca toate mijloacele ca să ne poată da descoperiri şi ulterior şi date sigure despre viaţa şi moartea preafericitului”.
