Toți cei care vor să își facă testul pentru Covid o pot face, începând de luni, în câteva centre amenajate pe străzile din Paris. Testarea este gratuită.
Șeful Autorităţii americane a medicamentului (FDA), Stephen Hahn, este pregătit să accelereze procedura de omologare a unui vaccin împotriva Covid.
Mai mulţi lideri germani au denunţat duminică o "atingere adusă democraţiei" după tentativa de luare cu asalt a Parlamentului naţional al Germaniei în timpul unei manifestaţii anti-corona ce a marcat o nouă etapă în radicalizarea acestei mişcări.
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, anunţă că grupul deputaţilor liberali nu participă la votul asupra moţiunii de cenzură, "pe care PSD a transformat-o într-un ghem de minciuni". Informații de ultimă oră arată că PSD ar putea avea probleme de cvorum de ședință.
Un studiu BCR, citat de site-ul Profit, arată că cheltuielile cu salariile din sectorul public și pensiile au ajuns să reprezinte 96,3% din veniturile fiscale și contribuțiile sociale la buget în șapte luni din 2020, față de 81% la finele anului trecut.