Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că ar fi bine ca "în aceste două săptămâni de revenire în spaţiul şcolii" să fie realizate activităţi de recapitulare cu copiii, să fie fixate anumite cunoştinţe care au fost predate predate online.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că momentan se lucrează la un scenariu prin care autorităţile locale vor achiziţiona tablete pentru copiii care au nevoie de ele şi se vor face decontările de la Guvern.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri seara, că, în ceea ce priveşte situaţia COVID-19, suntem "într-un platou dinţat, să-i spunem, al celei de-a doua faze sau a doua cocoaşă din primul val".
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, afirmă că nu se teme să joace fără mască, precizând că pe scenă această măsură ar fi "prea mult".
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat, miercuri seara, că cele mai multe universităţi au decis ca de la 1 octombrie cursurile să aibă loc în sistem online, precizând că şi acolo au fost impuse anumite măsuri pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus.