Cât va costa carnea de miel românesc de Paști? În magazine se anunță scumpiri, la ciobani, nu. Deocamdată, în galantare, nu se găsesc decât produse de import.
Cât va costa carnea de miel românesc de Paști? În magazine se anunță scumpiri, la ciobani, nu. Deocamdată, în galantare, nu se găsesc decât produse de import.
Germania spune „Nu gazelor rusești!” prin gazoductele Nord Stream, așa cum încearcă să negocieze Rusia lui Putin cu SUA condusă de Trump.
Ciocniri violente au avut loc în Italia, după ce un imam a fost bătut de un român. Zeci de musulmani au ieșit în stradă ca să protesteze după incident, spiritele s-au încins, și a fost nevoie de intervenția în forță a poliției și a primarului localității.
Cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda vine în România. Cumpără integral cea mai mare rețea privată de sănătate din țara noastră.
În toamnă sunt preconizate alegeri parlamentare în Republica Moldova, iar președintele Maia Sandu trage semnalul de alarmă în privința Rusiei, a posibilelor încercări ale Moscovei de a destabiliza parcursul european al țării.
O nouă atracție turistică spectaculoasă își va deschide porțile în România. Se întinde pe o suprafață de 80 hectare și „ascunde” foste galerii din care s-au extras aur, argint, cupru și wolfram.
Veste bună, pentru salariați! Patronii nu mai pot face modificări „pe ascuns” în cărțile de muncă, acestea putând fi verificate online, în timp real.
Șobolanii și oamenii fără adăpost sunt, din păcate, „chiriașii” unei clădiri istorice cu o valoare de 1.200.000 €. Proprietarii din zonă cer intervenții urgente, din cauza mizeriei.