Vlad Voiculescu, critici dure la proiectul spitalului pe care Firea vrea să-l ridice: “Opriți-vă!“

DE Mircea Marian | Actualizat: 12.12.2019 - 20:20
Vlad Voiculescu și Gabriela Firea, în august 2016, când ministrul Sănătății de la acel moment încerca să-i explice problemele unui spital metropolitan Foto: Facebook

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, publică pe pagina sa de Facebook o analiză extrem de critică a proiectului spitalului metropolitan, pe care vrea să-l ridice Gabriela Firea. Voiculescu arată, printre altele, că lipsește o “Analiză a necesităților“.

SHARE

“Cine a pregătit proiectul - apropo, va invit să faceți publice documentele - pare a fi rămas ancorat în conceptele de organizare a unităților spitalicești din RSR (și tot lagărul sovietic) din anii ‘70-’80“, scrie Voiculescu.

El arată că, din proiectul prezentat de Firea, lipsesc idei de fluxuri și căi de acces diferențiate. “Riscurile de ambuteiaje, de primire întârziată a pacienților cu afecțiuni grave ce vor porni de la această chestiune este enorm. Nu ne binecuvântați și aici cu vreo revoluție în trafic“, explică fostul ministru în guvernul Cioloș.

Vlad Voiculescu arată și de ce ar fi fost nevoie de o analiză a necesităților acestui spital. “Aceasta trebuie să fie bazată pe numărul total al locuitorilor din zonă de influența, structură de vârstă, determinarea celor mai frecvențe boli pe grup de vârstă, calculul numărului necesar de pături în funcție de cazuistică și durată medie de spitalizare, durată medie a intervențiilor chirurgicale, etc. Orice demers care nu pornește de la necesitățile pe care dorește să le rezolve e vânare de vânt și rezultatul va fi suboptim pentru contribuabili și pacienți“, scrie Voiculescu, care precizează că aceasta nu este doar reacția sa, ci și a “specialiștilor în sănătate publică și echipei de arhitecți specializați în construcția de spitale cu care lucrez“.

“Am lucrat ca vicepreședinte al departamentului de finanțări de infrastructura la o bancă dintre cele care susțineau investiții publice de această magnitudine și pot să va asigur că, cu ce aveți dumneavoastră acolo, nu ați obține nici finanțarea unei cișmele publice“, mai afirmă fostul ministru al Sănătății. 

Voiculescu mai arată că proiectul lui Firea:

- nu respectă distanțele de siguranță și alte prevederi pentru siguranță la incendiu.

- subdimensionarea unității de primiri urgențe și a ambulatorului nu va fi rezolvată de heliport.

- “chiar dacă se justifică într-un fel necesitatea heliportului, relația dintre această funcțiune și Unitatea de Primiri Urgențe, respectiv Blocul Operator, este inexistentă (exemplu: pacientul este transportat cu elicopterul>aterizează pe clădirea de birouri adiacentă spitalului> coboară la parterul clădirii de birouri>este transferat în UPU (foarte prost organizat-nefuncțional) > trece prin holul principal al spitalului (unde se întâlnește cu pacienții celorlalte secții , aparțînători, studenți..) > așteaptă liftul să vadă la ce etaj a fost repartizat pentru intervenție (nu există un grup de lifturi dedicate blocului operator)“.

În finalul postării sale, Vlad Voiculescu se oferă să-i dea consultanță gratuită lui Firea, însă “în interesul cetățenilor“. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te