Incidentul mai puțin obișnuit a avut loc într-un tramvai nou din Oradea, marți, 2 mai, în jurul orei 15:00, pe Bulevardul Decebal.
Furios că aerul condiționat nu funcționează, un pasager a luat un ciocănel de siguranță și a lovit până a spart unul dintre geamurile mijlocului de transport.
Momentul în care bărbatul vandalizează tramvaiul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Citește și: VIDEO Titlul Best Electric Car in Romania 2023 merge la Nissan Ariya. ID. Buzz, premiul cititorilor
„Pasagerul i-a cerut vatmanului să pornească aerul condiționat. Vatmanul i-a răspuns că este pornită ventilația, iar pasagerul i-a spus ceva de genul că își va face singur aer condiționat.
A luat un ciocănel de siguranță din tramvai și a lovit până a spart geamul. A distrus un metru pătrat de sticlă.
Paguba este estimată undeva la 3.000 de lei. (...) Ducem înregistrarea la Poliție și facem și o plângere penală”, a declarat la câteva ore după incident directorul tehnic al OTL, Marius Nicoruț, pentru Bihor Online.
Conducerea companiei de transport public face apel la localnici pentru a-l găsi cât mai repede pe făptaș.
„Dragi orădeni, vă rugăm să ne sprijiniți în identificarea acestui cetățean care azi în jurul orei 15, pe Bulevardul Decebal a vandalizat tramvaiul cu care se deplasa. Vă mulțumim pentru sprijin”, a postat OTL SA.