"Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt deplânge stingerea din viaţă a colegului nostru, Nitu Fănel, în vârstă de 49 de ani, din cadrul Postului de Poliţie Morunglav. Vestea cumplitului accident de circulaţie din prima zi a acestui an ne-a zguduit pe toţi şi ne-a încărcat inimile de durere, tristeţe şi compasiune", a transmis, sâmbătă, Poliţia Olt, scrie news.ro.
Potrivit sursei citate, poliţistul avea o experienţă de 25 de ani, timp în care a lucra în domeniul ordinii publice, iar pentru 10 ani a fost şeful Postului de Poliţie Morunglav.
"Pe această cale, aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în nefiinţă reprezentând o mare pierdere pentru instituţia noastră. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt transmite familiei îndurerată sincere condoleanţe şi o asigurăm de profunda noastră compasiune", au arătat reprezentanţii Poliţiei Olt.
Doi poliţişti au fost răniţi grav, vineri, după ce maşina de serviciu în care se aflau s-a ciocnit cu o ambulanţă, pe DN 64 Caracal-Găneasa. Ambele echipaje interveniseră la acelaşi caz, pentru preluarea unei persoane cu un comportament violent, rănită şi ea în accident. De asemenea, au fost răniţi asistenta şi şoferul ambulanţei.
”Pe DN 64 Caracal-Găneasa, pe raza comunei Şopârliţa, judeţul Olt, s-a produs o coliziune faţă-spate între un echipaj de poliţie şi o ambulanţă, ambele autospeciale fiind în misiune”, anunţa Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Conform IPJ Olt, ambele echipaje interveneau la acelaşi caz, şi anume preluarea unei persoane cu comportament violent şi transportarea acesteia la o unitate medicală. În afară de cei doi poliţişti, au mai fost răniţi asistenta medicală, ambulanţierul şi pacientul care fusese preluat.