Trupul Rodicăi Stănoiu, deshumat în cadrul unei anchete pentru moarte suspectă
Cadavrul fostului ministru al Justiției Rodica Stănoiu va fi deshumat și dus, luni, la Institutul Național de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, după ce procurorii au deschis în acest caz un dosar pentru moarte suspectă, au declarat surse judiciare .
Potrivit surselor, trupul Rodicăi Stănoiu a fost deshumat în cimitirul Izvorul Nou din Capitală.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a deschis o anchetă, după ce au apărut controverse în legătură cu decesul fostului ministru.
Trupul Rodicăi Stănoiu, deshumat în cadrul unei anchete pentru moarte suspectă
Astfel, presa a relatat că Rodica Stănoiu, în vârstă de 86 de ani, ar fi fost internată într-un spital din București cu câteva zile înainte de deces și a fost externată, pe semnătură, de partenerul ei mult mai tânăr. Ea ar fi avut urme vizibile de lovituri la cap și în zona ochilor, arată Agerpres.
Rodica Stănoiu nu a avut copii, iar apropiații fostului ministru îl suspectează pe partener că vrea să pună mâna pe avere.
După apariția informațiilor în presă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic.