Transelectrica: A fost demis și Directoratul, după Consiliul de Supraveghere

DE Elena Andrei | Actualizat: 25.06.2021 - 21:13
A fost demis și Directoratul Transelectrica/Foto: captură tv

Prima decizie importantă a noului Consiliu de Supraveghere de la Transelectrica, la doar trei zile de la numire, a fost demiterea Directoratului companiei.

SHARE

Consiliul de Supraveghere interimar a revocat, vineri, membrii Directoratului, care fuseseră numiți în noiembrie 2020 și aveau mandat până în noiembrie 2024.

Membrii noului Directorat sunt interimari, cu mandat de doar 4 luni, la fel ca și cei ai noului Consiliu de Supraveghere, potrivit HotNews.

Toți cei revocați au fost numiți în guvernarea Orban.

În cazul demiterii Consiliului de Supraveghere, Transelectrica ar putea fi nevoită să plătească despăgubiri, conform contractelor de mandat. Aceasta în condițiile în care au fost demiși în timpul exercitării mandatului.

Citește și

Transelectrica va da 90% din profit la bugetul de stat

Electrica SA, condusă de pensionari și consilieri din zona ordinii publice și siguranței naționale

 

Au fost demiși, vineri, Cătălin Nițu, Ovidiu Anghel, Corneliu-Bogdan Marcu, Andreea-Mihaela Miu, și Marius-Viorel Stanciu.

Motivul invocat este constatarea „încălcării prevederilor legale și statutare aplicabile funcționării Directoratului ce a avut drept consecință lipsirea de caracterul deliberativ care este esențial pentru activitatea și deciziile Directoratului, astfel cum este reglementat de prevederile legale și statutare și așteptat de către acționarii Companiei, efectele negative potențiale ale unei astfel de conduite manifestându-se în concret cu prilejul respingerii situațiilor financiare la 31.12.2020, respingerii propunerii de repartizare a profitului la 31.12.2020, precum și revocării de către Adunarea generală a acționarilor în data de 22.06.2021 a membrilor Consiliului de Supraveghere".

Dintre cei demiși, Marius Viorel Stanciu a fost numit și în noul Consiliu, însă cu un mandat interimar de 4 luni. Ceilalți membri interimari sunt Ionuț-Bogdan Grecia, Adrian Moraru, Cătălin-Constantin Nadolu și Marius-Viorel Stanciu.

Ca președinte al Directoratului a fost numit Bogdan Toncescu.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te