Țeapa cu cărți de identitate din anunțurile online de angajare

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 30.11.2021 - 10:19
Țeapa cu buletine de identitate din anunțurile online de angajare
Țeapa cu buletine de identitate din anunțurile online de angajare
Țeapa cu buletine de identitate din anunțurile online de angajare
Țeapa cu buletine de identitate din anunțurile online de angajare
Țeapa cu buletine de identitate din anunțurile online de angajare
Țeapa cu buletine de identitate din anunțurile online de angajare
Țeapa cu buletine de identitate din anunțurile online de angajare
Țeapa cu buletine de identitate din anunțurile online de angajare
Țeapa cu buletine de identitate din anunțurile online de angajare
Țeapa cu buletine de identitate din anunțurile online de angajare

Zeci de anunțuri false cu locuri de muncă sunt postate în online. Scopul lor: obținerea de copii după cărțile de identitate ale celor de bună-credință interesați de o slujbă. După ce primesc datele, cei care au dat anunțurile dispar.

SHARE

UPDATE:  „S.C. Profi Rom Food S.R.L. nu solicita acte din partea candidatilor in procesul de selectie. Solicitarea documentelor se face doar la angajare, cu scop de angajare - fiind temeiul legal pentru care facem acesta solicitare, asta dupa ce s-a parcus tot procesul de selectie si ofertare. Astfel de solicitari nu se realizeaza via WhatsApp. Colaboram cu platforma Publi24, unde folosim anunturi cu valabilitate de o luna, insa nu cu Romjob. Anunturile postate pe acea platforma sunt false”, a transmis compania Profi, la solicitarea Newsweek România.

__________________________________

În fiecare seară, după ora 18.00, pe site-urile de anunțuri online Publi24 și Romjob apar, în zeci de copii, două anunțuri false, prin care se oferă locuri de muncă atractive în orașe mici. 

Cei care trimit CV sunt contactați a doua zi sau după câteva zile, cu un mesaj standard, pe Whatsapp:

„Vă mulțumim pentru interesul acordat anunțului nostru. Ați fost selectat pentru a participa la un interviu cu managerul nostru. Dacă sunteți încă interesat de jobul pe care îl oferim, vom parcurge împreună următoarea etapă în selectarea candidaților. 

Vom avea nevoie de CV și de o fotografie a actului dumneavoastră de identitate color, cu toate colțurile vizibile și un număr de mobil valabil”.

Interesant este că acest mesaj este transmis chiar și persoanelor care nu s-au înscris cu un CV, ci doar au întrebat de  locul de muncă. Practic, e selectat la interviu fără nici un interes pentru experiența viitorului angajat.

Întrebați de ce e nevoie de o copie după buletin în această fază a secției, un așa zis reprezentant al companiei răspunde că „vă solicitam aceste acte deoarece interviul se va face prin apel video”. 

Dacă persoana interesată de falsul loc de muncă oferit trimite o copie după actul de identitate, nu mai primește nici un răspuns înapoi: nici o invitație la interviu și nici un altfel de indicație. 

Anunțurile de angajare sunt răspândite de conturi doar cu prenume (Mariana, Florentina, Evelina) și dispar dimineața. Apoi reapar, postate de la zero, seara. Scopul acestei manevre este ca persoanele care au salvat linkul către anunțul dintr-o seară să nu îl mai găsească a doua seară. Să se piardă urma.

Conturile de anunțuri sunt create în aceeași zi. Deși folosesc același prenume, nu există astfel nici un istoric.

Citește și: Nuțu Cămătaru: Puteam prelua Steaua, dar nu am vrut. Pe Becali „l-am ținut cu bani și cu șmecherie” 

Rețeta înșelătoriei

Pentru a fi atractivi, cei care postează anunțurile promit salarii bune. Într-un astfel de anunț, așa-zisa firmă, denumită doar MM, a oferit un post de distribuitor de produse farmaceutice, cu salariu de 4.000 de lei, plus tichete de masă și un bonus lunar de performanță. De asemenea, firma promite că pune la dispoziție și mașină, pe care șoferul o poate lua acasă. 

Anunțurile sunt țintite spre orașe mici, unde locurile de muncă bine plătite lipsesc în general. 

Ca să fie credibili, cei care postează aceste anunțuri au și o altă rețetă: se folosesc de numele lanțului de supermarketuri Profi. 

„Căutăm oameni buni și implicați care vor să crească personal și profesional, alături de o echipă cu peste 25.000 de colegi în toată țara.

Salariu 2800Lei primele 9 luni,Incepand cu luna 10 3200Lei

Vaccinati Nevaccinati Toti suntem egali

Suntem deschiși să îi primim în echipa noastră pe cei care vor să facă parte din rețeaua de retail modern cu cea mai mare acoperire la nivel național și cel mai mare număr de magazine din România.

Scopul fiecărei zile este să fim mai buni și să reprezentăm cu mândrie brandul Profi”, menționează aceste anunțuri false.  

Ce se poate face cu copiile după cărțile de identitate

Ceea ce atrage atenția asupra acestor anunțuri este solicitarea adresată pe Whatsapp celor interesați: „o fotografie a actului dumneavoastră de identitate color, cu toate colțurile vizibile”.

Experții în fraude on-line și polițiștii cu care Newsweek România a discutat afirmă că aceste copii astfel obținute pot fi folosite pentru mai multe tipuri de furturi de identitate. 

În primul caz, datele astfel obținute pot fi folosite de rețele de trafic de carne vie care vor să scoată din țară, sub o identitate fals, diverse persoane care fie sunt date în urmărire, fie pentru a li se pierde urma. 

În al doilea caz, copiile după actele de identitate pot fi folosite în înșelăciuni imobiliare, cum este cea descoperită la Iași de DIICOT. 

Citește și: Cetăţean de onoare al Iaşiului, săltat de DIICOT pentru înşelăciuni imobiliare

În al treilea caz, actele pot fi folosite de rețelele de înșelăciune prin internet. Acestea funcționează prin convingerea unor persoane să plătească un avans pentru un produs scump vândut ieftin (așa-numitul chilipir). Ca să nu trezească suspiciuni, aceste rețele își îndeamnă victimele să trimită banii prin companii de tipul Western Union și MoneyGram din alte țări decât România. După ce sumele au ajuns, problema cea mai grea este preluarea lor fără a lăsa indentitatea reală. 

Prin urmare, o persoană se prezintă la ghișeu cu o carte de identitate falsă, dar cu date reale, ce pot fi verificate și confirmare. 

A patra utilizare este pe site-urile de pariuri online, care solicită dovada că cel care a deschis cont este real, mai ales în cazul persoanelor pe care softurile acestor platforme le identifică ca fiind dependente. De obicei, pariorii cu risc de dependență sunt interziși pe aceste site-uri, astfel că revin cu alte identități. 

Vom reveni cu o poziției a companiei Profi cu privire la aceste anunțuri, dar și cu un răspuns oficial de la Poliția Română. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te