O decizie în acest sens a fost aprobată de către consilieri în cadrul ședinței din 27 aprilie 2022 a CMC, scrie Deschide.md. În context, ministrul Andrei Spînu a venit cu un comentariu și o replică în adresa primarului general Ion Ceban, spunându-i că atunci când va mai merge în România după proiecte, să-și amintească de această decizie.
„Primăria (Consiliul Municipal) Chișinău a refuzat extinderea termenului de utilizare a cuvântului Chișinău în denumirea postului de radio, Radio Chișinău (filiala Radio România). Ion, nu e frumos! Data viitoare când mergi după proiecte în România, te rog să nu uiți de această decizie”, a scris Spînu pe pagina sa de Facebook, atașând drept dovadă documentele care atestă refuzul CMC.
Solicitarea privind prelungirea dreptului de utilizare a simbolicii locale, mai exact a toponimicului „Chișinău”, în denumirea postului de radio „Radio Chișinău” a fost făcută, de către compania deținătoare a postului de radio, în data de 24 decembrie 2021.
Urmare a demersului respectiv, Direcția Generală economie, comerț și turism a CMC a examinat solicitarea și a perfectat decizia cu privire la utilizarea toponimicului „Chișinău” și la 14 ianuarie 2022 l-a prezentat pentru examinare Cobsiliului municipal.
La data de 27 aprilie CMC, în cadrul ședinței ordinare, a examinat proiectul deciziei și l-a respins prin votul majorității consilierilor prezenți în sală.
Mai mult decât atât, consilierii socialiști au acuzat „Radio Chișinău” că folosește toponimicul „Chișinău” fără vreun drept și a cerut sesizarea autorităților publice. Mai exact, consilierul municipal de la PSRM Bejenaru Grigore a transmis o solicitare, în data de 6 mai 2022, către Consiliul Audiovizualului și8 secretaruln CMC, Adrian Talmaci, în care solicita „să fie întreprinse măsuri de informare/sesizare de către toate autoritățile puvlice ce monitorizează utilizarea denumirii unității administrativ-teritoriale, în cazul dat mun. Chișinău, într-o anumită marcă, inclusiv să fie informa și Consiliul Audiovizualului”.
„Radio Chișinău” și-a început emisia la 1 decembrie 2011 – dată simbolică pentru neamul românesc. La data de 1 decembrie 2021, de Ziua Națională a României, „Radio Chișinău” a marcat 10 ani de la prima emisie. Postul de radio are o producție proprie de știri interne și externe. Totodată, ca post aflat în capitală, difuzează actualitatea socială, culturală și economică a Chișinăului. În grila de programe se regăsesc și emisiuni educative, culturale, istorice, literare și de divertisment.
„Radio Chișinău”, prin conținutul său editorial, respectă și oglindește relația României cu Republica Moldova pe cel puțin două coordonate majore, și anume: afirmarea caracterului special al acestei relații, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiții, realități, care nu pot fi eludate sau negate; dimensiunea europeană a cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
„Radio Chișinău” emite exclusiv în limba română, iar prin aceasta împlinește condiția unui avanpost al promovării valorilor naționale românești lingvistice, culturale, istorice, spirituale. În prezent, Radio Chișinău emite pe 70% din suprafața Republicii Moldova.